9.4 C
Bistrița
vineri, mai 1, 2026

FOTO: Zeci de copii și adulți, la atelierele de pictură tradițională săsească

Zeci de copii și părinți din Bistrița s-au bucurat în această dimineață de răcoarea Casei Argintarului. Aici s-au desfășurat atelierele de pictură tradițională săsească, susținute de Silvia Țogorean.

Casa Argintarului din Bistrița a găzduit în această dimineață atelierele de pictură tradițională săsească. Silvia Țogorean a fost cea care le-a dezvăluit celor mai mari și mai mici din tainele picturii pe obiecte de lemn.

„Organizatorii de la Festivalul Artelor Vechi mi-au propus să susțin aceste ateliere. Am acceptat cu mare bucurie, pentru că mie îmi place foarte mult să lucrez așa ceva. Mi-ar plăcea să am și un ajutor pe lângă mine. Să transmit cuiva această tradiție a picturii pe obiecte de lemn… Eu m-am apucat destul de târziu. Și nici n-am apucat însă să fac câte mi-aș fi dorit. Sunt surse de inspirație pretutindeni în jurul nostru. M-aș bucura să vină cineva din urmă și să continue această artă…”, ne-a mărturisit Silvia Țogorean.

La atelierele de pictură tradițională săsească s-a prezentat inclusiv o doamnă care a început – cam ca mine – mai târziu, cu niște casete mai mici. Probabil că va ajunge și ea departe, cu puțină răbdare și multă muncă…”, a mai povestit Silvia Țogorean.

Artista a explicat că locurile la ateliere s-au ocupat foarte repede. Ba au venit și copii în plus. „I-am primit pe toți. Ne bucurăm din inimă că le-a plăcut și li s-a părut interesant. Au fost și copii, însoțiți de părinți, dar și adulți…

Silvia Țogorean le-a pregătit tuturor mici plăcuțe de lemn pe care a schițat un model. Cine a vrut să respecte modelul, l-a respectat. Dar au fost și „cursanți” care au preferat să facă altceva. Iar organizatorii atelierelor de pictură tradițională le-au dat frâu liber imaginației, pentru a crea fiecare ce își dorește…

Artista a mai precizat că asemenea ateliere de meșteșuguri ar prinde foarte bine în oraș. Nu doar în cadrul unui Festival de Arte Vechi cum este cel care se desfășoară în acest weekend la Bistrița. „Cred că tinerii și copiii din Bistrița ar merita mai multe ateliere din acestea, de orice fel… Copiii au fost foarte receptivi și atenți la ce le-am explicat. Sunt foarte mulțumită, mi-ar plăcea să continue…”, a mai povestit Silvia Țogorean.

Este vorba, în fond, de o pictură decorativă, mai simplă. Se merge mult pe flori, frunze, un fond de culoare și alte câteva elemente simbolice.

Sunt necesare linii simple și precise. Nu este vorba să respecți un anumit model, însă există niște reguli. Este loc și de improvizație, dar și pentru exprimarea personalității… Sunt mulți pictori care fac așa ceva. Dar fiecare are stilul lui. Nu se pot confunda. Se poaate improviza fără probleme. Și eu mă inspir și mă documentez mult înainte de aîncepe – însă trec totul printr-o sită personală. Fac totul în stilul meu…”, a mai explicat Silvia Țogorean.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: