11 C
Bistrița
marți, octombrie 28, 2025

VIDEO: Conflictul din Afganistan, în viziunea regizorului bistrițean Vlad Petri. Premieră mondială, la Sarajevo Film Festival

Documentarul regizorului bistrițean Vlad Petri – „Același vis” – a fost prezentat, în premieră, la Festivalul de film de la Sarajevo. Este povestea unui soldat român, în prima sa misiune în Afganistan, năucit de brutalitatea războiului.

Regizorul bistrițean Vlad Petri participă în aceste zile la Sarajevo Film Festival. În premieră mondială, publicul de acolo a avut parte de proiecția celui mai recent documentar al său – Același vis.

Documentarul său Același vis / The Same Dream a fost difuzat în premieră mondială, la Festivalul de Film de la Sarajevo, în 14 și 15 august.

Este povestea unui soldat român aflat în prima sa misiune în Afghanistan, care întâlnește o fată rănită în conflictul din zonă. Viețile celor doi se împletesc din acel moment. Este un film bazat pe o poveste adevărată, balansând între documentar și ficțiune. Soldatul român este năucit de brutalitatea războiului și cea a tinerei din Afganistan care se află în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Regizorul Vlad Petri combină filmări de arhivă ilustrând cel mai recent război din Afganistan, cu filme din propria arhivă.

Vlad Petri ne oferă un film despre cruzimea războiului – atât din perspectiva invadatorilor, cât și a civililor prinși în capcana acestei tragedii…

Imaginea de copertă este creată de un alt artist bistrițean: Paul Mureșan. 

Vlad Petri a postat și câteva fotografii de la proiecția filmului „Același vis” la Sarajevo Film Festival. „A fost o proiecție bună, cu distanțare socială și o discuție palpitantă cu Rada Šešić, directoarea artistică a secțiunii de documentar”, a mai transmis Vlad Petri. 

„Am călătorit în Afganistan în urmă cu 12 ani. Am văzut atunci o țară în care amenințările erau peste tot. Iar civilii erau victimele directe, atât ale talibanilor, cât și ale NATO.

În prezent au rămas doar talibanii. La fel ca în 2001, înainte de începutul intervenției militare.

Întreaga aventură NATO din Afganistan a dus la peste 157.000 de victime, civili și militari. Deși, probabil, numărul total nu va fi aflat niciodată. Războiul a costat 2.26 trilioane (!) de dolari.

În România, în urmă cu o lună a avut loc o ceremonie la Arcul de Triumf, președintele Iohannis declarând că „misiunea României va rămâne în cărți ca cea mai importantă după cel de-al doilea război mondial.” Da, va rămâne. Ca un un eșec total.

Afganistanul e o țară în colaps, în care talibanii au preluat puterea, după ce americanii au stins lumina și au plecat acasă, când au vrut ei. La fel cum au și venit. Fără să fi fost chemați de nimeni…”, scria zilele trecute Vlad Petri. 

Foto @ Obala Art Centar/ Sarajevo Film Festival

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....