24.7 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

O familie de turiști cehi și-a întrerupt excursia, după ce mama a fost mușcată de un câine de stână, în Munții Rodnei

O familie de cehi s-a pornit la pas prin Munții Rodnei. Aseară, mama a fost mușcată de un câine de la o stână din zonă. Aceasta a ajuns la spital cu mușcături la ambele picioare.

O familie de cehi – mamă, tată și trei copii – s-a aventurat prin Munții Rodnei.

Aseară însă, au dat peste o stână, iar femeia a fost mușcată de un câine.

Ne-au contactat și ne-au spus că a fost mușcată. Soțul doamnei e medic și ne-a transmis că pot campa peste noapte. Așa că doar acum de dimineață am fost de am preluat-o și am dat-o echipajului de prim ajutor care a transferat-o la Spitalul din Năsăud”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Mircea Baciu, șef Salvamont Bistrița.

Pacienta a ajuns la spital cu plagă mușcată la ambele gambe. Am fost informați că acel câine este vaccinat la zi. Pacienta este în stare stabilă și va fi externată azi, cu recomandare de tratament”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, directorul Spitalului Orășenesc Năsăud, Daniel Marc.

Conform salvamontiștilor, în ultima perioadă nu au mai fost incidente cu câinii de la stâne.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Ce ” turisti ” ma … erau niste tam.pitzi care umbla haihui si telelei … asa aiurea peste tot. Bine ca n-au dat de ursi… ca aia n-ar mai fi ” muscat-o ” doar … ! Nu pot sta dr.acului ” acasa ” ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: