24.5 C
Bistrița
duminică, august 2, 2026

Emil Radu Moldovan: Victorie de etapă la Complexul Sportiv Unirea

Lucrările de construcție a Sălii Polivalente din Complexul Sportiv Unirea avansează rapid. Până acum au fost finalizate terenurile exterioare de baschet, tenis, fotbal și handbal, dar și pista de atletism.

Continuă maratonul lucrărilor la noua Sală Polivalentă din Complexul Sportiv Unirea, fiind finalizate și terenurile exterioare de baschet, de tenis, fotbal și handbal și pista de atletism, după cum anunță președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

  • Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pe lângă terenurile deja finalizate, în complex vor funcționa:
  • Sala Polivalentă cu 2600 de locuri
  • Stadion de 10 000 de locuri
  • un restaurant
  • un hotel cu peste 20 de camere

Investiția estimată la 10 milioane de euro, va permite practicarea a peste 10 sporturi.

”Așadar, încă o ”victorie de etapă”, în demersul construcției ”Casei sportului bistrițean”, care va găzdui competiții la cel mai înalt nivel. Este asemenea unui diamant negru, prețios, de care se vor bucura generații după generații și unde vor face performanță sportivii ce vor duce numele Porții Transilvaniei în întreaga lume. Mai sunt lucruri de făcut, dar alături de o echipă serioasă și pusă pe treabă, continuăm munca”, a precizat președintele Emil Radu Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Încă 10 milioane de euro datorie pe bistrițeni.Câte locuri de muncă care să aducă plusvaloare vor fi create ??? , care este perioada de amortizare a acestei ,, investiții”???, de ce este sportul plasat la periferia Bistriței???….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...