18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Continuă vaccinarea la biserică! Unde vă puteți vaccina mâine:

Încurajate de numărul mare de bistrițeni care vor să se vaccineze, municipalitatea continuă cu punctele mobile de vaccinare. Un astfel de punct va face mâine vaccinuri între orele 10:00 și 17:00 la biserica de pe General Grigore Bălan. Un alt centru va funcționa începând de luni la Casa de Cultură.

Peste 1.700 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19 ieri, în întreg județul. Doar la centrul de vaccinare de la SVSU s-au imunizat ieri 549 de persoane și trendul continuă și astăzi, până la această oră 430 de persoane alegând să se vaccineze pe strada Dobrogeanu Gherea.

Mâine o echipă mobilă de vaccinare va fi prezentă la Biserica Sfântul Dumitru, de pe strada General Grigore Bălan. Vă puteți vaccina acolo între orele 10:00 și 17:00.

De asemenea, începând de luni și până în 20 noiembrie va funcționa un centru de vaccinare și la Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”. Acesta va funcționa între orele 08:00 și 14:00 și, potrivit primarului Ioan Turc, vine în sprijinul celor care își ridică sau depun formulare de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței.

Municipalitatea pregătește și un centru de testare gratuită, care va funcționa în zona Primăriei Bistrița. Aici se vor folosi teste rapide. Un centru de testare gratuită va funcționa și la SVSU.

Foto: Arhivă

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: