11.3 C
Bistrița
marți, iunie 16, 2026

FOTO A început demolarea punctelor termice! Acestea vor face loc unor parcări

Primăria Bistrița a început demolarea primelor puncte termice care vor face loc unor parcări. Primul punct termic demolat astăzi este cel de pe strada Rodnei, din spatele blocului nr. 1.

Trei puncte termice termice vor fi demolate pentru a face loc unor parcări. Este vorba despre cele situate pe strada Petru Maior, Rodnei și Aleea Spătarului. Toate cele trei puncte termice au peste 200 de metri pătrați, mai puțin cel de pe Rodnei, care are 196 de metri pătrați.

Primul punct termic demolat este cel de pe strada Rodnei, din spatele blocului nr. 1. Lucrările de demolare au început la primele ore ale dimineții. Acest punct termic adăpostea în special în timpul verii persoane fără adăpost.

În total, municipalitatea vrea ca 9 puncte termice să fie transformate în pacări. Este vorba în prima fază despre parcări la sol, pentru care lucrările se finalizează repede și nu sunt costisitoare. Ulterior, în locațiile respective se vor amenaja parcări supraetajate.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. ați rămas fără loc pt. graffiti pișcoloșilor de la 2DOWN/1UP/SKY (etc)
    lua-v-ar poliția și camerele de supraveghere în vizor c-ați pișat tot orașelul
    ru-și-ne!
    și felicitări adminstrației locale pt. eliminarea acestor relicve comuniste..
    păstrați unul intact/muzeu să vadă generațiile ce vin cum se încălzeau părinții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...