7.3 C
Bistrița
marți, aprilie 30, 2024

FOTO: Parcul cu peri seculari, prezentat la un congres internațional în Germania

Parcul cu peri seculari de pe Dealul Cocoș va fi prezentat în aceste zile la un congres internațional în Germania. Ing. dr. Mihai Bilegan va avea la dispoziție câteva ore bune pentru a-i dezvălui frumusețea.

Parcul cu peri seculari va fi „vedeta” unui congres internațional în Germania. În aceste zile, inginerul Mihai Bilegan se pregătește pentru participarea la evenimentul care debutează în 21 noiembrie, în Regensburg.

Ing. Mihai Bilegan va prezenta valoarea și importanța științifică a perilor seculari de pe Cocoș. Alături îi va fi și Alin Ușeriu, coordonatorul Tășuleasa Social. Acesta va vorbi despre potențialul turistic al zonei. Celebrul deja Via Transilvanica va trece și prin apropierea parcului. 

Zeci de voluntari au animat dealul Cocoș și în acest weekend, Alături de tineri și copii – prieteni mari și mici – ei au plantat 40 de puieți de peri și de meri.

„Astăzi am avut o extraordinară zi de muncă în Parcul perilor seculari Lions. Împreună cu tinerii LEO, colegi de la Lions Siebenburgen, prieteni mari și mici, voluntari extraordinari, am plantat și protejat 40 de puieți de peri”, au anunțat cei de la Clubul Lions Bistrița.

Perii au fost altoiți cu soiurile existente deja în parc, grație unei interesante proceduri genetice. Olimpiu Cocian, voluntar Lions Club Bistrița, ne-a explicat că  speră ca în doi-trei ani, perii să și dea roade. „Dar cel mai important ar fi să reziste peste iarnă și să se dezvolte. De aceea i-am și înconjurat cu un mic gard de sârmă. Ca să-i protejăm puțin de oile și căprioarele care mai pasc în zonă… Ne-a ieșit totul foarte bine, suntem mulțumiți…”, ne-a mărturisit Olimpiu Cocian.  

Alături de peri, s-au plantat și 40 de puieți de măr, din soiurile vechi.

A fost ultima acțiune, înaintea Congresului internațional al Pomologilor de la Regensburg (Germania). Colegul nostru, ing. dr. Mihai Bilegan, inițiatorul proiectului, va avea la dispoziție o jumătate de zi pentru prezentarea parcului.

Pentru a sublinia potențialul turistic al zonei, l-am invitat și pe Alin Ușeriu să prezinte germanilopr Via Transilvanica. Nu este prima oară când Lions Club Bistrița participă la acest congres. Inițiatorii lui îl apreciază foarte mult pe domnul Mihai Bilegan. Ne-au și propus să organizăm la Bistrița următorul congres, anul viitor… Suntem încă în discuții. Un congres de o asemenea anvergură presupune multe chletuieli…”, a mai precizat Olimpiu Cocian. 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: