10.4 C
Bistrița
duminică, aprilie 28, 2024

FII REPORTER: Domn primar, faceți un minim de efort! Ducem mocirla în case!

Bistrițenii se plâng de faptul că între un sat îndepărtat și fața blocului lor nu se găsește nicio diferență. Un bistrițean revoltat spune că el împreună cu vecinii duc mocirla în case, chiar dacă stau în buricul târgului, pe Vasile Alecsandri.

Un bistrițean a semnalat faptul că bagă în casă noroi adus de afară pentru că fața blocului unde locuiește, aproape de Pietonalul Liviu Rebreanu, arată ca o cocină, iar primarul Bistriței nici nu s-a sinchisit să răspundă plângerilor.

Persoana în cauză a scris redacției Bistrițeanul.ro, supărat că nu reușește să ia legătura cu primarul.

Acesta nu a primit nici un răspuns de la primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc. Dar nici de la alte organisme ale primăriei care ar trebui să se ocupe de aceste situații neplăcute.

Mai mult, cei din zonă spun că trotuarul este și îngust și nepracticabil. Astfel, toți sunt siliți să meargă pe șosea.

Așa că bistrițeanul supărat ne-a rugat să punem în ziar doleanța sa și a vecinilor săi.

„Am marea rugăminte la dumneavoastră de a face un minim de efort, dar important pentru noi. Avem în fața blocului o adevărată mocirlă. Ducem în casele noastre toată mizeria.
Vă rog foarte frumos, în numele meu și al locatarilor, să trimiteți o echipă care să întindă un minim de asfalt pe trotuarul din fața blocului. Vă rugăm, faceți un minim de efort, rezolvați măcar parțial situația.

Mulțumesc pentru înțelegere!” a transmis către primar, locatarul de pe Vasile Alecsandri.

 

ARTICOLE SIMILARE

9 COMENTARII

  1. Apai si altii plătesc aceleași impozite pe suprafața doar ca mult mai mari ca valoare si noroiul e infinit mai mult decât ce reclama cetățenii de la blok!
    Dar stai! Am uitat… Ideea e sa le facem condiții săracilor de la blok, bogații de la case să-și ducă kkatul in case liniștiți, nu???
    Ma refer la casele care au hârtii in regula, nu la alea invizibile!!!

    • Nu era vorba de taxe, ci de un minim de bun simt si totusi in 2021 nu e normal sa iesi din casa si sa dai de ditamai baltoaca in fata scarii.
      Sunt alei in Bistrita, printre blocuri periferice, care arata superb. Bravo. Aici de ce nu se poate?

  2. Eu nu vad deloc mocirla ci un asfalt deteriorat inaintea scarilor.
    Mocirla era pe vremea dacilor eventual pe Vasile Alecsandri. Mai mare mocirla am eu in curte printre lemnariile de doi bani ale vecinilor si nu comentez la Primarie pana nu ma apuc cu ranga sa le dau jos.
    Sa nu fim isterici.

    • Sincer, nimanui nu ai place sa-si vare copiii sub brat cand ploua, pentru a nu se uda la picioare. Sa nu mai povestim de faptul ca trotuarele sunt inpracticabile, plune de gropi, pamant, noroi, pe o strada paralela cu Pietonalul stralucitor al municipiului.
      Va invit la o „vizita” si dtam ulterior de vorba.

  3. Haideți pe lângă parau între Valeriu Branisye și calea ferata sa vedeți aici ce imbecilitate s-a făcut! S-a spart o alee pietonala ca sa se construiască o pista de biciclete. Pana aici nimic rău doar ca inmloc sa vopsească pur și simplu aleea într-o culoare prin care sa se evidențieze și sa se pună doua indicatoare care sa precizeze ca este o pista de biciclete s-au apucat su au spart alee, au sapat vrea 20-30 de cm și acum montează borduri. Din t oată aceasta distracție rezulta doua lucruri: mizerie de nedescris și blocarea a vreo 50 de locuri de parcare. Aceasta administrație își dovedește încă o data incompenta!

  4. rabdare, tutun si cafei pentru nevricosi.
    Administratia este grea cu asemenea cacotasi, fiti calmi ca vine randul la toate.
    Nu ai nici cu cine sa lucrezi cat ai bate din palme, forta de lucru a evadat ca si COVIDUL peste mari si tari.

    • Prietene., eu as zice sa te calmezi și sa îți vezi de ale tale treburi. Aceste aspecte nu te privesc pe tine personal și păstrează comentariile și inteligenta pentru alte chestii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.