25.7 C
Bistrița
vineri, august 21, 2026

VIDEO: Două facultăți de medicină la Bistrița?!? Rectorul UMF Cluj în vizită, azi, pentru discuții

Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj vine azi la Bistrița. Aceasta va purta discuții cu autoritățile județului și managerul SJUB pentru deschiderea unei filiale și la Bistrița.

O vizită cu impact educațional are loc azi în Bistrița. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj va discuta azi cu reprezentanți ai județului nostru pentru o colaborare.

Mai exact, se dorește un parteneriat UMF Cluj – Bistrița. Rolul acestuia? De a completa disciplinele care lipsesc din parteneriatul făcut cu UMF Mureș.

Facultate de medicină la Bistrița?!? Se propune un parteneriat cu UMFST Târgu Mureș

Astfel, tinerii bistrițeni care doresc să studieze medicina, să devină asistenți medicali cu studii superioare, vor putea studia la Bistrița. Aceștia vor avea, dacă se finalizează parteneriatele, o paletă largă de opțiuni. În plus, practica o vor putea face direct la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

În acest sens, pe lângă întâlnirea cu politicienii, vicepreședinții și președintele Consiliului Județean BN, Anca Buzoianu se va întâlni și cu managerul SJUB, Gabriel Lazany.

E un beneficiu pentru noi să se deschidă încă o sucursală a unei Universități la noi în oraș. Și o voi susține și pe aceasta. După vizita de azi, acest parteneriat, îl vom discuta cu cei care decid din perspectiva oportunității, și-mi doresc ca acest lucru să se întâmple foarte repede. Vor fi discipline complementare care vor ajuta la dezvoltarea orașului nostru” a declarat Ionuț Simionca azi, în cadrul unei conferințe de presă.

 

FOTO- joinumfcluj

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

    • Fac practica, la începutul perioadei de angajare, doar cei (puțini) care sunt angajați. Ar fi ca la muzeu. Pacienții au nevoie de liniște când sunt tratați, nu să devina cobai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: