26.3 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 20, 2026

FOTO: Zeci de colindători, „În grădina Raiului”. Cine a câștigat trofeul festivalului

Zeci de colindători s-au prezentat ieri, pe scena Centrului cultural Dacia. Aici s-a încheiat cu bine prima ediție a festivalului de colinde „În grădina Raiului”. Cine a câștigat trofeul și marele premiu al festivalului:

Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud a organizat duminică, 12 decembrie 2021, Festivalul-Concurs Judeţean de Folclor „În grădina Raiului”. Evenimentul a fost dedicat interpretării colindelor tradiționale românești, fiind la prima ediţie. 

Obiectivul principal al acestui festival de colinde județean a fost redescoperirea și promovarea repertoriului de colinde tradiționale românești din Bistrița-Năsăud. Mai ales în contextul actual, invadat de kitsch folcloric și denaturare a semnificațiilor și interpretării muzicale a colindelor autentice.

Organizatorii și-au dorit astfel să salveze adevăratele colinde de la o reală dispariție din cauza comercialului.

La festival au participat artiști populari amatori (adulți și copii), care promovează folclorul autentic.

Festivalul a debutat cu participarea grupurilor de colindători din Ilva Mare, Ruștior, Monor, Căianu Mic și Budacu de Sus la bisericile din Bistrița. Colindătorii au susținut microrecitaluri de colinde tradiționale, îmbrăcați în frumoase și autentice costume populare.

Concursul de interpretare a cuprins participanți care au reprezentat cele șapte subzone etnografice din Bistrița-Năsăud.

Au fost prezentate 25 de puncte artistice în concurs. Colindătorii au fost jurizați de specialiști în domeniul etnologiei și muzicologiei românești, președintele juriului fiind prof. dr. Vasile V. Filip.

Festivalul de colinde a avut două secțiuni. O secțiune a fost destinată grupurilor de colindători, iar cea de-a doua – interpreților individuali.

Marele Premiu şi Trofeul Festivalului „În grădina Raiului”, ediția I, a fost cucerit de Ansamblul Folcloric „Baltagul” din Monor. Acesta este coordonat de Bogdan Creța. 

Secțiunea Grupuri

Premiul I – Grupul de Colindători „Glanetașul” din Agrieș (coordonator înv. Floarea Pop)

Premiul II – Grupul de Colindători „Roua Țibleșului” din Căianu Mic, coordonator înv. Daniela Retegan;

Premiul III – Grupul de Colindători din Poiana Ilvei, coordonator Cosmina Guzu;

Premiu Special – Grupul de Colindători „Izvorașul Rece” din Ruștior, coordonator Florin Dumitru Creța;

Premiu Special – Grupul de Colindători din Ilva Mare, coordonator prof. Mihaela Gherasim;

Secțiunea interpreți individuali

  • Premiul I – Roberta Rebrișorean, Anieș;
  • Premiul II – Mădălina Oltean – Teaca;
  • Premiul III – Mădălina Roxana Rus – Agrieș;
  • Premiu Special – Ariana Nicola Junel – Prundu Bârgăului;
  • Premiu Special – Cornelia Bodescu – Salva.

Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud a transmis, în calitate de organizator, felicitări tuturor participanților la festivalul de colinde. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: