26 C
Bistrița
luni, mai 25, 2026

Centura ocolitoare a Bistriței, rămasă doar pe hârtie, blochează de ani de zile sute de bistrițeni: nu pot construi sau vinde terenurile

De ani de zile, sute de bistrițeni nu-și pot vinde terenurile, pentru că, la un moment dat, traseul centurii ocolitoare a Bistriței a trecut peste ele…pe hârtie. Acest traseu a fost inclus și în Planul Urbanistic General, iar oamenii rămân cu terenurile blocate, continuând să plătească impozite și taxe.

Nu pot construi, nu pot vinde. În această situație sunt sute de bistrițeni, care au avut ghinionul să aibă teren pe unde trebuia să treacă centura ocolitoare a municipiului.

Deși investiția nu s-a materializat, traseul centurii a fost inclus în Planul Urbanistic General, blocând tot: de la construcții până la vânzări. Până și asfaltările și asigurarea utilităților au fost blocate pe traseul centurii ocolitoare, încă din 2013, când această investiție a fost inclusă în PUG.

Un investitor imobiliar care se pregătește să achiziționeze 66.800 de metri pătrați pe Valea Ghinzii a cerut clarificări la Primăria Bistrița, mai ales că traseul care apare în PUG nu mai este nici măcar de actualitate, luându-se în calcul alt traseu.

Primarul Ioan Turc spune că se va modifica PUG-ul abia când rămâne bătut în cuie un traseu. Acest lucru se va întâmpla abia anul viitor.

„Lucrurile sunt mai nuanțate, am discutat cu specialiștii în urbanism, am discutat de această problema, care datează de când PUG-ul. Traseul mult-discutat al centurii ocolitoare a fost prins în PUG, constrângerile vin de la sine. Oamenii sunt împiedicați să își valorifice proprietățile.

Care este modalitatea cea mai rapidă de soluționare? Noi vom agrea o variantă, din 3 propuse, pe care vom. În momentul în care vom avea traseul, atunci vom putea intra cu o Hotărâre de CL prin care vom elimina din PUG actualul traseu al centurii ocolitoare. Așa ca eu cred că anul viitor această problemă va putea fi rezolvată”, a precizat primarul Ioan Turc, în ultima ședință de Consiliu Local.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. ” Centura ocolitoare ” este prost gandita pe la Budac… Sarata. Cel mai ieftin, mai direct si mai scurt drum este din Livezile, pe Valea Lunga , peste deal la Dumitra… apoi iesire la Blajenii de jos – Sintereag . Aia este varianta cea mai optima pentru soferii de TIR ( dar nu numai … ) , care merg inspre si dinspre Cluj , ptr ca din Moldova, cine merge inpre Bucuresti, nu vine pe aici .

  2. Actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) este o necesitate pentru a readuce orasul Bistrita pe linia dezvoltarii normale, dupa cele trei mandate de „administratie Cretu”. După cum se stie, PUG-ul Bistriței a fost realizat în anul 2013 cu o valabilitate de 5 ani. Pe parcursul celor cinci ani de PUG s-a ajuns la concluzia că acestă variantă, respectiv variante, două se pare că, ar încurca mai mult decât ar ajuta, însă Consiliul Local a hotărât în 2018 prelungirea acestuia pentru încă cinci ani. Si toate astea din pricina fostului primar Ovidiu Cretu, care s-a cramponat de idea realizării unui centurii (ne)ocolitoare de fapt un drum cu două benzi prin mijlocul pădurii Codrișor. Atunci Crețu a facut o mica excrocherie astfel ca Pădurea Codrișor să rămână în extravilan, aceasta fiind o condiția obligatorie pentru realizarea centurii. Tot atunci au fost blocate proiectele de amenajare a Dealului Codrișor si a malurilor râului Bistrita ca zonă de agrement.
    La actualizarea PUG-ului din 2013, primarul Cretu spunea că se prevede introducerea în intravilan a Pădurii Schulerwald şi a Complexului Sportiv din Unirea. Câtiva consilieri au cerut atunci reintroducerea Pădurii Codrișor în intravilan, dar Cretu s-a opus, deoarece în PUG-ul actualizat era prinsă şi varianta ocolitoare. Si iată cum dintr-o ambitie prostească asociată cu interesele personale ale fostului primar, orasul a ramas si fără centură ocolitoare, dar si fără o zonă de agrement amenajată pe malul stâng al râului Bistrita .
    De aceea, ar trebui ca macar acum cu ocazie elaborării noului PUG să fie reinclus in zona intravilană a orasului Bistrita si dealul cu pădurea Codrisor, cu atat mai mult cu cat din 2015 exista o Hotarare a Consiliului Local privind amenajarea pădurii Codrişor ca zonă de agrement „Pădure-parc Codrişor”. Asociaţia Bistriţa Civică (ABC) a adunat peste 4000 de semnături pentru susţinerea proiectului de amenajare ca zonă de agrement „Pădure-parc Codrişor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos:  

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos: