9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

AJUTOR: Familia din Anieș are nevoie de sprijinul nostru, după ce casa le-a fost mistuită de flăcări

O familie din Anieș a fost lovită de necaz, chiar înainte de Crăciun. Casa le-a fost mistuită de flăcări, în urma unui incendiu devastator. Acum au nevoie de ajutorul nostru:

O familie din Anieș a trecut prin clipe de groază înainte de ajunul Crăciunului. Un incendiu provocat de un scurt circuit le-a distrus aproape în totalitate casa.

La parter locuiesc părinții soțului meu, eu cu soțul meu și băiețelul nostru de clasa a VI-a locuim la etaj. Mai avem o fiică, dar ea s-a căsătorit recent cu un preot în Tigmandru, lângă Târgu-Mureș. Nu locuiește cu noi…”, ne-a povestit Delia Mariana Vertic.

Etajul este distrus în totalitate, dar și subsolul a fost afectat de apa cu care pompierii au stins flăcările.

Apa s-a infiltrat în pereți, iar casa necesită reparații capitale.

Locuim acum în casa unor prieteni, puțin mai sus de casa noastră arsă. Au fost atât de buni și generoși și ne-au oferit casa mamei lor… Am reușit să recuperăm o parte din haine. Am reușit să scoatem și ceva mobilă. Dar miroase groaznic, și oricât am încercat s-o curăț, e toată înnegrită… Foarte interesant, însă icoanele și cărțile de rugăciuni nu au ars…”, ne-a mai povestit Delia Mariana Vertic. 

Pagubele incendiului au fost evaluate de specialiști, care au decis să demoleze în întregime etajul, pentru că nu prezintă deloc siguranță.

Pentru a-și reconstrui un acoperiș deasupra capului, familia Vertic are nevoie și de ajutorul nostru.

Cei care doresc să dea o mână de ajutor – pot să facă donații în contul VERTIC MARIANA DELIA:

IBAN RO98 CRCOX 060 100 000 584 389. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: