11.4 C
Bistrița
miercuri, mai 13, 2026

90% din capacitatea Spitalului de pe Alba Iulia va fi folosită pentru pacienții COVID din județ

90% din capacitatea Spitalului de pe strada Alba Iulia din Bistrița va fi folosit pentru a trata pacienții infectați cu COVID-19, inclusiv femei însărcinate sau care au născut.

Spitalul de pe strada Alba Iulia din Bistrița are peste 130 de ani, iar clădirea era înainte construită pe bolovani și alte elemente de structură neavansate. Lucrările actuale au schimbat total fața Spitalului de care până acum mulți se temeau, datorită condițiilor hoteliere foarte proaste.

Unul dintre cele mai importante lucruri este că pacienții vor beneficia de un confort sporit, având baie în fiecare salon și rampe pentru distribuția fluidelor medicale, printre care și oxigen.

„Este o clădire veche, construită în 1890, care a fost fondată pe bolovani, pe piatră. Am făcut subzidiri, am turnat betoane, am consolidat-o, am desfăcut interiorul. Am încercat să scoatem ce e mai bun dintr-o clădire de 130 de ani și cred că am reușit.
Pe partea de dotare ați văzut în secțiile de boli infecțioase și pneumologie că s-a făcut montarea unei rampe pentru distribuția de fluide medicale la fiecare pat, monitor pentru funcții vitale la fiecare pat, seringomat, infuzomat.

Ne-am îndreptat foarte mult grija și atenția către centrul sistemului medical, pacientul și atunci a trebuit să ne adaptăm, să schimbăm proiectul, să facem grupuri sanitare în fiecare salon și am montat un sistem de alarmare a asistentului medical, de solicitare de ajutor a pacientului în caz de necesitate care dă un semnal în camera de lucru a asistenților pe un ceas care va fi purtat de către asistentul medical șef de tură“, a spus managerul SJUB, Gabriel Lazany.

„Aici vor fi tratați, în proporție de 90% din capacitatea spitalului, pacienții COVID din județ”, precizează Gabriel Lazany.

Iată elementele modernizate ale Spitalului:

  • Consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural;
  • Protejarea, repararea elementelor nestructurale şi/sau restaurarea elementelor arhitecturale şi a componentelor artistice, după caz
  • Refacere finisaje interioare și exterioare și repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii
  • Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii: (izolare termică a fațadelor)
  • Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum: (înlocuirea centralei termice, înlocuirea corpurilor de încălzire cu radiatoare, etc)
  • Lucrările de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat în clădiri
  • Crearea de facilităţi/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi: rampe de acces, grup sanitar
  • Lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU: (instalații de detectare/avertizare incendiu și stingere a incendiilor)
  • Procurarea şi montarea unui lift exterior la Obiect 3: Corp Dermato-Venerologie
  • Reabilitarea/modernizarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate
  • Lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre);
  • Lucrări de modernizare a instalației de paratrăznet
  • Lucrări de amenajare exterioară și interioară a curții
  • Construire clădire stație de oxigen + Echipamente aferente Stație oxigen
  • Reparație corp de legătură Oncologie și Laborator Biologie moleculară
  • Lucrări suplimentare putere electrică instalată 630kVA prin post trafo nou și racordare linie joasă
  • Lucrări de echipare și montare grupuri sanitare pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița, locația strada Alba Iulia
  • Lucrări de reparații trasee gaze medicale.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Felicitari ! E un mare pas inainte.
    Dar ce ne facem domnule Lazany cu pacientii din domeniul oncologic ? Cat timp mai continua sa functioneze bataia aia de joc din fostul hotel Krone ???
    Va provoc sa faceti o vizita in stabilimentul ala, ca spital nu pot sa-i spun. Evaluati circuitul pacientilor si chinurile la care sunt supusi urcand si coborand , ca niste zombie, scarile alea infernale.
    Si mai faceti un exerciiu de imaginatie : iti insotesti parintele cu handicap locomotor la tratamentul ala din 3 in 3 saptamani. Cam cum o sa va simtiti cand bolnavul adus la tratament trebuie tarat pe scari in sus si in jos, de la un cabinet la altul si mai trebuie sa astepte cu orele in niste conditii primitive. Ma refer la „sala de asteptare” de la etajul 2.
    PS – asta daca mai functioneaza sectia de onco din „spitalul Krone”. De scarba si din incapacitatea de a parcurge traseul cu obstacole, pacientul in cauza a decis sa faca „maratonul” in directia Cluj Napoca. Si acolo alt purgatoriu…..vai de mama ei de tara 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...