35.7 C
Bistrița
miercuri, august 5, 2026

FOTO/VIDEO Groapa de gunoi de la Tărpiu a luat foc. Incendiul a fost stins după nouă ore

Groapa de gunoi de la Tărpiu a luat foc, iar pompierilor le-a luat nouă ore pentru stingerea incendiului.

Cele doua echipaje de pompieri militari năsăudeni, cu o autospecială de stingere și o motopompă au acționat preț de mai bine de nouă ore pentru localizarea și lichidarea mai multor focare ascunse, care ajungeau pana la o adâncime de câțiva metri, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Incendiul s-a manifestat preponderent mocnit, cu degajare de fum și s-a extins pe o suprafață de mai bine de 200 de metri pătrați.

Administratorii gropii de gunoi au pus la dispoziție două buldoexcavatoare pentru a putea ajunge la focarele îngropate.

La locul intervenției au fost direcționati un echipaj de din cadrul Sectiei 6 Poliție Rurală Năsăud, reprezentanți ai Gărzii de Mediu, Agenției pentru Protecția Mediului, responsabili din Consiliul Județean Bistrița – Năsăud, precum, administratorii obiectivului, sub coordonarea domnului subprefect Ioan Zăgrean.

În jurul orei 17.30, la lăsarea întunericului, pompierii militari nasaudeni s-au retras la subunitate, la locul intervenției rămânând reprezentații obiectivului pentru supraveghere.

Cel mai probabil, incendiul s-a autoaprins, la câțiva metri adâncime.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud prin dispeceratul integrat ISU SAJ Bistrița – Năsăud și instituțiile cu atribuții în gestionarea acestui tip de situație de urgență monitorizează situația de la groapa de gunoi din localitatea Tărpiu și alocă resursele necesare, după caz.

Info, foto/video: ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: