15.1 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Robert Sighiartău, deputat PNL: Vom sta alături, UK și România, pentru a apăra Lumea Liberă

Deputatul PNL BN Robert Sighiartău a făcut recent o vizită în UK, unde a vizitat comunitățile de români. Deputatul a participat la un târg de Paște. I-a încurajat pe români să candideze la alegerile locale din Marea Britanie.

În vizita scurtă pe care am făcut-o printre români am avut ocazia să îl cunosc și să fac echipă cu Bob Blackman, parlamentar britanic al Partidului Conservator”, a transmis deputatul Robert Sighiartău.

Politicianul englez a apreciat felul în care românii au răspuns dezastrului umanitar provocat de Putin.

Robert Sighiartău a vizitat la Londra și primul Târg de Paște organizat de Roconect. „Îi felicit pe organizatori și le doresc cât mai multe ediții.

Am venit în UK pentru o revedere cu comunitatea românească și pentru a susține candidații români la alegerile locale din Marea Britanie.

Mă bucur că tot mai mulți români aleg să candideze la alegerile locale.

Unul dintre ei este Ștefan Voloseniuc, candidat din partea Partidului Conservator pentru funcția de consilier local în districtul Edgware”, a mai transmis deputatul Robert Sighiartău.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: