În Bistrița administrația muncește și ne aduce aminte de mișto-ul ăla comunist cu „munca-i pentru mașini și tractoare, nu pentru clasa muncitoare”.

Iar dacă ar fi să urmărim firul epic al activității celor ce săvârșesc actul muncii ca angajați ai primăriei, ar fi nemaipomenit să robotizăm administrația. Roboți avem slavă Domnului, e de ajuns să te uiți în Consiliul Local, dar ne lipsește un server de Doamne ajută.

Ăsta ce-l avem împinge tava spre cetățeni cu ce vrea el. Luați cu pită că  „vom”. Ungeți bine că „vom”. Vă este sete? „Vom”. Vi s-a stricat mașina? „Vom”. N-avem centură? „Vom”. Vreți distracție? Aveeem. Este așa o bucurie să mergi prin Bistrița, să dai în gropi, să inspiri aerul curat al tomberoanelor pline, să cauți un loc de parcare, am avut Ștefan Bănică, o să avem Zilele Bistriței și avem…trenulețul Thomas.

Da, da, copiii se vor plimba cu trenulețul electric prin Parcul Municipal. Ferrari introducea prin anii 80 mașinile-probă cu manechine ce imitau perfect corpul omenesc pentru a vedea efectul în cazul unui impact. Trenulețul nostru n-a avut parte de manechin, ci chiar de cârmaciul orașului. El s-a oferit să-și riște viața în regim de viteză, la 5 km/h pericolul fiind iminent.

Parcă se auzea în eter refrenul „trenule mașină mică, unde-l duci pe Ionică”. Nu-l duce nicăieri. De fapt, și orașul merge spre nicăieri, niciunde, nicicum. E mai bine să fim surprinși cândva.

Peste ani și ani, actualii copii vor  fredona „a trecut și trenul vieții în care-am fost și eu” și se vor întreba: Frate, cine era primar atunci? Cum cine? Ăla care a condus trenul. Dar a coborât la prima, în 2024″.

Foto: Ioan Turc Facebook