22.3 C
Bistrița
vineri, iulie 31, 2026

HANDBAL: Antrenori de TOP 5 Mondial la Bistrița! Turneul „Gloria 100” a adus echipe de nivel înalt

Trei antrenori, dintre cei mai mari din lume, au ajung la Bistrița alături de echipele pe care le antrenează. Printre ei se numără Gabor Elek și Emmanuel Mayonnade, prezenți în Final Four-ul Champions League.

Într-o conferință de presă premergătoare turneului internațional „Gloria 100”, cei patru antrenori, Horațiu Pașca (CS Gloria 2018), Bent Dahl (SCM Râmnicu Vâlcea), Gabor Elek (Ferencvaros) și Emmanuel Mayonnade (Metz Handbol) au prezentat situația dinainte de începerea partidelor.

Antrenorii ajunși la Bistrița au lăudat în primul rând condițiile pe care le oferă clubul bistrițean. Între Elek, Moyannde și Dahl există o rivalitate din întâlnirile pe care le-au avut în Champions League, dar și din alte competiții în care s-au întâlnit.

„Mă bucur că sunt aici, mă bucur că avem un așa oponent din Ungaria, am avut niște meciuri grele cu ei și ne-am luptat din greu. Ferencvaros este una dintre echipele care, probabil, va ajunge din nou în Final Four. Aștept cu interes meciul de astăzi, avem o echipă bună și sper să câștigăm la Bistrița.

Cât despre antrenorul celor de la Metz, știu că trece prin momente nu tocmai bune după ce a schimbat multe la echipă, dar eu simt asta și sunt 365 de zile în pielea lui”, a declarat Bent Dahl, antrenorul principal al SCM Râmnicu Vâlcea.

Gabor Elek a mulțumit pentru condițiile oferite și se așteaptă la lupte strânse.

„Mulțumesc organizatorilor și pentru condițiile care se oferă. Dorim să jucăm onorabil în acest turneu. Așteptăm să vedem provocările care urmează și sunt fericit că întâlnesc așa antrenori și echipe cu care ne vom lupta”, a transmis Gabor Elek.

Turneul „Gloria 100” începe astăzi, 19 august, de la ora 16:00 cu meciul dintre Ferencvaros și SCM Râmnicu Vâlcea. De la ora 18:00 începe meciul dintre CS Gloria 2018 și Metz Handbol.

Toate partidele sunt organizate în Sala Polivalentă din Bistrița.

Duminică, 21 august, se joacă finala mică și finala mare în sistem Final Four.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: