29.2 C
Bistrița
vineri, iunie 26, 2026

VIDEO – Turc: În octombrie turnăm asfalt pe Tărpiului. Partea de rampă, cu trei benzi

Lucrările la porțiunea „de pământ” a străzii Tărpiului sunt aproape de final. „În octombrie turnăm primele două straturi de asfalt. Zona de rampă a străzii va avea trei benzi”, a declarat Ioan Turc.

Porțiunea de 700 de metri de pământ din strada Tărpiului va fi asfaltată în curând.

Pe strada Tărpiului a fost realizată o parte din trotuar și se lucrează la bordurare. După ce s-a construit o rețea pentru canalizarea apelor pluviale, inclusiv cu guri de scurgere Geiger, se continuă lucrările până la zona de asfalt pentru refacerea integrală a patului drumului”, a explicat Ioan Turc.

Luna viitoare se vor turna primele straturi de asfalt. Iar cu al treilea se va acoperi întreaga stradă.

În luna octombrie vom trage două straturi de asfalt pe acea porțiune. Iar al treilea strat, cel de uzură, va fi tras pe toată strada Tărpiului. Reamintesc faptul că zona de rampă, dinspre Drumul Cetății va avea trei benzi de circulație”, a explicat Ioan Turc în cadrul unei conferințe de presă.

Primarul Bistriței a promis că lucrările de asfaltare a întregii străzi Tărpiului vor fi făcute în ritm alert. Astfel, traficul auto în zona respectivă va avea de suferit mai puține zile.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...