9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

TĂURE – Sfârșit tragic pentru un bărbat plecat la pescuit

Un bărbat și-a găsit sfârșitul ieri, într-un râu din Tăure. Omul plecase la pescuit și nu s-a mai întors acasă. A fost găsit înecat.

Un bărbat de 65 de ani din Tăure a mers ieri la pescuit. Cum nu mai ajungea acasă, familia a început să-l caute în locurile unde acesta obișnuia să pescuiască.

L-au văzut în râu și au cerut intervenția salvatorilor. Din nefericire, paramedicii ISU BN repartizați la caz nu au mai avut e face pentru el.

Polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările.

La data de 13 noiembrie a.c., ora 23.00, a fost sesizat prin 112 faptul că, o persoană s-a înecat într-un pârâu de pe raza localității Tăure.

La fața locului, în albia pârâului Bratosa, pe raza localitătii Tăure, polițiștii au identificat un bărbat, de 65 de ani, din Tăure care, din nefericire, era decedat. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

S-a întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: