21.9 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

VIDEO Zeci de lampioane trimise către cer în memoria victimelor accidentelor rutiere

Elevii de la CNLR care desfășoară cursurile după-masa, împreună cu polițiști din cadrul IPJ BN s-au întâlnit pentru a discuta despre importanța cunoașterii și respectării regulilor de circulație. Mai apoi au organizat un moment de comemorare a victimelor accidentelor rutiere.

O parte dintre elevii Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița își desfășoară cursurile în timpul după-amiezei din cauza lucrărilor de reabilitare al corpului principal de clădire în care se țineau orele. Alături de ei au fost polițiștii, în această seară, pentru o oră de prezentare a importanței respectării regulilor de circulație.

În fiecare zi, telefonul din dispeceratul 112 sună pentru a cere ajutor în cazul accidentelor în care victima nu a urmat și nu a respectat regulile de circulație. Polițiștii din cadrul Inspectoralului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud s-au întâlnit cu elevii care fac ore seara, de la ora 17:00, pentru a le explica importanța respectării regulilor din trafic atât în calitate de pieton cât și de șofer.

„Trebuie să le respectăm (n.r. regulile de circulație) ca să evităm accidentele. Sincer, nu aș vrea să pățesc eu sau altcineva ceva doar pentru că nu ne-am uitat mai bine la semafor sau nu am băgat în seamă un indicator”, ne-a spus un elev aflat la eveniment.

La final, polițiștii, alături de elevi, au ținut să aducă în memorie persoanele care nu mai sunt printre noi, victime ale accidentelor rutiere. Pentru comemorarea acestora au lansat către cer zeci de lampioane.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: