21.4 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 20, 2026

Marcel Lupșe, primul artist din Bistrița distins cu Premiul Academiei Române: „M-am simțit ca într-un altar… O ceremonie copleșitoare…”

Nu am participat niciodată la o ceremonie de o asemenea anvergură. Mi s-a părut că mă aflu într-un altar. Am primit această distincție alături de colegul și prietenul meu Mihai Țopescu, sculptor și sticlar din Cluj. El a fost distins pentru sculptură, eu pentru pictură. A fost o experiență copleșitoare, o ceremonie care m-a marcat profund…”, ne-a mărturisit artistul Marcel Lupșe.

Pictorul Marcel Lupșe din Bistrița a primit ieri, în şedinţa solemnă a Adunării Generale a Academiei Române, premiul Ion Andreescu la secția Arte, Arhitectură şi Audiovizual.

Artistul a povestit pentru Bistrițeanul.ro că s-a simțit copleșit după ceremonia desfășurată ieri, la Academia Română. Distincția i-a fost înmânată de prof. dr. academician Răzvan Theodorescu.

Nu poți să nu resimți un respect suprem pentru acești oameni care reprezintă adevărate valori naționale. Atunci am realizat că este o foarte mare izbândă. Pentru mine, pentru noi, pentru comunitatea artistică în care m-am format, pentru colegii mei pe care îi stimez. Fără ei, nu reușeam singur să dovedesc că Bistrița este un centru artistic aflat în plină expansiune. Care se dezvoltă, are valențe și posibilități, care are chiar imaginație și reprezintă o individualitate în peisajul artelor românești.

Încă nu m-am dezmeticit de tot. Trăiesc încă o reverie… Când îți dai seama că ești primul din acestă zonă în care nu s-a mai acordat un asemenea premiu, începi să realizezi că este o mare onoare…”, a mai povestit Marcel Lupșe.

Pictorul din Bistrița i-a impresionat pe jurații Academiei Române cu expoziția „Descânt”. Lucrările acesteia au fost vernisate la Muzeul Județean din Bistrița, urmînd apoi un periplus prin întreaga țară. Descântul artistului bistrițean a ajuns la Muzeul Unirii din Alba Iulia, dar și la Muzeul Național de Artă din Cluj, la Bacău și la București, la Muzeul Național al Literaturii.

Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti.

Decernarea premiilor are loc în luna decembrie în fiecare an, în Aula Academiei Române.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: