32.3 C
Bistrița
marți, august 11, 2026

Tânărul de 20 de ani din Șopteriu și-a înjunghiat tatăl cu un briceag, apoi a fugit

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au fost sesizați astăzi, prin 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat în timp ce se afla la locuința lui din localitatea Șopteriu, comuna Urmeniș. Cel care l-a înjunghiat e chiar fiul său.

La fața locului au intervenit de îndată și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cauză fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

În urma primelor verificări s-a constatat că, pe fondul unor neînțelegeri și al consumului de alcool, un tânăr de 20 de ani și-ar fi agresat tatăl, în vârstă de 42 de ani, lovindu-l cu un briceag.

„Bărbatul a fost găsit conștient, fiind preluat de un echipaj medical pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Imediat după producerea faptei, tânărul de 20 de ani a fugit de la locul faptei, fiind căutat și depistat în scurt timp, într-o zonă cu vegetație din apropierea locuinței. Acesta a fost imobilizat de polițiști și condus la audieri”, potrivit IPJ BN.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud continuă cercetările cu privire la comiterea tentativei la infracțiunea de omor în contextul violenței domestice.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Da statul îi învață. Unde e mu- – – ul care a filmat mama care a scuturat puțin fata de păr: să fi filmat cînd copilul a înjunghiat părintele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.