2.7 C
Bistrița
vineri, decembrie 12, 2025

Medicii de la Serviciul de Ambulanță BN vor putea oferi consultații și-n zone greu accesibile: Primesc mașini 4X4!

Mașinile folosite pentru consultații la domiciliu ale celor de la Serviciul de Ambulanță BN vor fi schimbate. În 2023, patru mașini de teren vor fi donate SAJ BN. Astfel, se vor putea oferi și consultații în zone greu accesibile.

Serviciile Județene de Ambulanță efectuează și consultații de urgență la domiciliu. Acestea implică misiunile cod verde, adică acele cazuri în care pacienții au nevoie de consult și tratament acordat de un medic. Totuși, nu se impune transportul pacientului la unitatea sanitară.

Pentru acest tip de intervenții se folosesc ambulanțe tip ACD (ACD = ambulanță consultații la domiciliu). Acestea sunt încadrate de un medic specialist/primar de Medicină de Familie și un ambulanțier.

Sunt dotate standard:

  • echipamente medicale
  • medicamente și materiale sanitare cu care să poată asigura un act medical de calitate
  • echipamente cu care – dacă situația se complică, să se poată asigura suport vital avansat la un pacient în stop cardio-respirator, menținându-i corespunzător funcțiile vitale până la sosirea echipajelor medicale de urgență

În prezent, Serviciul Județean de Ambulanță BN folosește ambulanțele ACD:

  • marca Fiat Punto
  • cu tracțiune 4×2
  • deținute în prezent și exploatate din anul 2007

De anul viitor, ambulanțele ACD vor putea ajunge și în zone greu accesibile. Asta deoarece SAJ BN va primi mașini cu tracțiune 4X4.

S-a depus un amendament la Legea bugetului de stat pe anul 2023 în vederea achiziționării pentru Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud a unui număr de 4 ambulanțe tip ACD.

Aceste ambulanțe vor fi marca Dacia Duster, cu tracțiune 4×4 (…) Pentru acest demers a fost aprobată suma de 708.000 lei, urmând ca votul final să fie primit în ședința în plen a Parlamentului.

Este extrem de binevenită ideea de a achiziționa ambulanțe ACD marca Dacia Duster cu tracțiune 4×4 deoarece aceste autospeciale:

  • au garda la sol înaltă
  • iar împreună cu tracțiunea 4×4 asigură acces facil și sigur în orice mediu, în orice anotimp.

S-a avut în vedere faptul că aceste autosanitare vor deservi nu numai cetățenii din mediul urban, ci și pe cei din mediul rural. Aici densitate populațională este relativ scăzută, cu gospodării inclusiv în afara localităților. Accesul cetățenilor la servicii medicale este adesea dificil, mai ales pentru populația vârstnică, cu patologii cronice acutizate”, au scris cei de la SAJ BN pe Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...