8.1 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

Întâlnire cu scriitorul Mircea Pricăjan azi, la Biblioteca Județeană din Bistrița

Marți, 4 aprilie, de la ora 18.00, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița are loc lansarea romanului „Murmur”, publicat recent la Editura Humanitas de scriitorul Mircea Pricăjan.

Mircea Pricăjan va participa la un dialog cu publicul din Bistrița, alături de scriitorul Dan Coman.

Romanul lui Mircea Pricăjan pune în discuție ideea memoriei înșelătoare, a amintirii care mistifică în aceeași măsură în care pare să și explice corespondențele dintre un trecut aluvionar și un prezent continuu și haotic.

Prin rememorare, totul devine poveste. Iar din acest murmur al unui timp uitat și retrăit cresc, pe nesimțite, destinele mărunte ale celor nu întotdeauna dispuși să accepte istoria mare, rostogolitoare, anihilantă”, remarcă Dan-Liviu Boeriu. 

O dimensiune specifică întregii proze scrise de Mircea Pricăjan e vizibilă în Murmur: recuperarea unor spații ale purității, în încercarea de a conferi un minim contur preajmei, se transformă mereu într-o anxioasă melancolie.

Aparenta inocență a amintirilor aduce cu sine barbarii aproape cristaline, memoria nemaireprezentând nici suport și nici refugiu. Cartea e o demonstrație că nimic nu poate fi mai deformant, mai parazitar decât propria memorie”, notează Miron Beteg despre acest roman.

MIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Polirom, 2018) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019).

A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...