22.9 C
Bistrița
miercuri, iunie 24, 2026

Consilierii județeni cer prețuri mai mici la apă: „Măcar cu un 7%! Avem cele mai mari tarife din țară!”

Discuții în ședința de Consiliu Județean de ieri pe marginea tarifului la apă. „Cer să se găsească o soluție de ieftinire a taxei. Avem cele mai mari prețuri din țară și cele mai mici salarii!”, a intervenit consilierul Samuel Coman.

Consilierii județenei s-au întrunit ieri în ședința ordinară lunară. S-au votat mai multe proiecte, pe care le puteți consulta AICI.

La final, consilierul liberal Samuel Coman a cerut prețuri mai mici la apă.

Avem o problemă, ca județ, cu prețul la apă. Avem unul dintre cele mai mari prețuri la apă din țară. Și cele mai mici salarii, dacă ne uităm la statistica care a apărut recent, salarii medii. Am înțeles că vor fi investiții pentru a avea energie proprie, prin folosirea de panouri fotovoltaice. Și atunci cred că și executivul, n-ar fi rău să se gândească, pentru anul ce vine, să încercăm puțină ieftinire a prețului la apă.

Sa știți că e împovărător în județ, pentru cei ce au o familie medie sau mare, să plătească și peste 300 de lei la apă. Mi se pare mult! Deci am putea gândi o soluție ca să nu mai fim pe primele locuri, totuși, la prețul la apă. Că unii au salariile duble față de noi și prețuri mai mici. Deci trebuie să ne uităm la situația pe care noi o avem. 

Și nu la noi individual, ci la populația generală din județ. Nu e normal cine are o situație financiară mai bună să aibă prețurile la apă mai mici. Deci să ne gândim puțin la populație și atunci găsim surse pe anul ce vine ca să ieftinim. Nu vorbesc de un 40-30 % mai ieftin. Dar măcar cu un 6 – 7 %. Cred că e important pentru populație să vadă că nu numai mărim! Prețurile la curent au scăzut, deci nu mai există motiv pentru prețuri mari la apă. Sper ca până în toamnă, executivul să găsească soluții ca de la anul să avem prețuri mai mici la apă”, a intervenit Samuel Coman.

Domnul Șandru (n.r. – directorul Aquabis) este aici și a luat act de solicitarea dumneavoastră!”, a concluzionat vicepreședintele CJ BN, Camelia Tabără.

Tarifele la apă

Conform statisticilor naționale, cele mai mici salarii din România – salariul mediu net – se înregistrează în Maramureș, Harghita și Bistrița-Năsăud unde valoarea acestuia este doar în jur de 540 de euro pe lună.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...