23.1 C
Bistrița
duminică, august 9, 2026

Bistrița Bârgăului: Și-a băgat copilașii în spital!

O tânără mămică a trecut prin clipe de groază azi-noapte. Cei doi copilași, de 5 și 3 ani, i-au ajuns la spital, în urma unui accident rutier. Acesta a avut loc din cauza neadaptării vitezei în mers.

Un accident rutier a avut loc azi-noapte în Bistrița – Bârgăului. Echipajele medicale și ale poliției au găsit o mașină înfiptă într-un stâlp.

În autoturism se aflau trei pasageri: o tânără de 25 de ani, din Susenii Bârgăului, și cei doi copii ai ei, de 5 și respectiv 3 anișori.

Copilașii au fost răniți ușor și transportați la spital pentru investigații.

„Fetița de cinci anișori a fost transportată la spital de Echipajul de Prim Ajutor de la subunitatea din Bârgău. Aceasta prezenta escoriații la nivelul feței și un traumatism cranio-cerebral minor”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al ISU BN, Marius Rus.

Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, mașina părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp din lemn.

„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, explică reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: