15.5 C
Bistrița
miercuri, iunie 11, 2025

Avem iar Pinot Gris de Dumitra, după zeci de ani! La Crama Harșian!

Inginerul Octavian Harșian și-a văzut visul cu ochii, după ani de muncă. Pe masa cramei din Dumitra stau acum primele sticle îmbuteliate cu Pinot Gris, vinul care a cucerit în 1930 titlul de cel mai bun Pinot Gris din Europa. Ce-l face atât de special? Solul și expunerea viilor! – spune Harșian.

Faimosul Pinot Gris de Dumitra care cucerea Europa, în 1980, a stat la baza ambiției inginerului Harșian de a pune iar pe harta viticolă a țării faimoasele vinuri de Dumitra, dispărute din zonă după  1990.

În urmă cu câțiva ani, Octavian Harșian a început să planteze vițe de vie din soiuri nobile pe câteva hectare compactate cu greu, după ce a convins proprietarii să-i vândă loturile de teren unde altădată erau viile fostului IAS Dumitra. Povestea începutului Cramei Harșian o puteți citi AICI.

Dar, marea sa ambiție era să refacă Pinot Gris-ul decretat de specialiști în 1930 ca fiind cel mai bun din toată Europa. A adus butași din acest soi din Austria și anul 2017 va rămâne în istoria Cramei Harșian ca primul în care a produs iar, după zeci de ani, acest vin nobil, atât de apreciat și cu o aromă specială dată de zona în care soiul este cultivat.

„Acest Pinot Gris a rămas un paradox în istoria viticulturii, Dumitra nefiind o zonă foarte favorabilă pentru așa ceva. Eu cred că terenul scheletic pe care sunt viile și terenul calcaros cu tuf vulcanic fac diferența. Mă bucur enorm că am reușit să îmbuteliem iar Pinot Gris la Dumitra. A fost un pariu personal și l-am câștigat. Avem deocamdată undeva la 2000 de litri și a ieșit foarte bun. Îl poate cumpăra oricine dorește să pună acest vin cu o poveste atât de frumoasă pe masa de Paște. Da, e un vin de poveste, cum sunt mai toate vinurile noastre…” – a declarat inginerul Harșian pentru Bistrițeanul.ro.

Crama Harșian a înregistrat în toamnă o producție de peste 40.000 litri de vin. Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Fetească Albă, Muscat Otonel, Traminer, Neuburger, Pinot Noir, Merlot, Fetească Neagră și mult așteptatul Pinot Gris pot fi acum comandate de restaurante sau cumpărate de oricine vrea, direct de la crama de la intrarea în Dumitra. Vinul se vinde îmbuteliat sau vrac.

Programări și mai multe informații puteți obține la tel. 0768531737

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...