27.9 C
Bistrița
miercuri, iulie 29, 2026

Primăria Bistrița caută soluții pentru trambulinele distruse de furtuna de luna trecută

Una dintre furtunile de luna trecută a distrus trambulinele din parcul municipal, care au zăcut în parc până astăzi când au fost luate de reprezentanții Primăriei Bistrița. Reprezentanții instituției spun că se caută soluții pentru ca acestea să fie reparate sau înlocuite.

De aproape o lună, trambulinele din parcul municipal, zac nefolosite. Acestea au fost distruse de una dintre furtunile puternice de luna trecută. Astăzi, reprezentanții Primăriei Bistrița le-au ridicat și, se pare, caută soluții pentru acestea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști intenția este ca acestea să fie repuse la dispoziția bistrițenilor.

„Se fac demersurile necesare pentru reparații. S-a luat legătura cu producătorul și așteptăm soluțiile propuse”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, pentru Bistrițeanul.ro.

Cele 4 trambuline unite funcționează în parcul municipal de anul trecut din luna mai, accesul copiilor la ele fiind gratuit. Acestea au costat aproape 90.000 de lei.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: