19.4 C
Bistrița
vineri, august 7, 2026

Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu” a primit ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler de la președintele României

Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler Colegiului Național ,,Liviu Rebreanu” din Bistrița. Festivitatea a avut loc ieri, la Palatul Cotroceni, distincția fiind înmânată directorului CNLR, Monica Halaszi.

Ieri, la Palatul Cotroceni, a avut loc ceremonia de decorare a unor personalități civile, cu prilejul Zilei Naționale a României.

În semn de apreciere pentru rezultatele importante obținute în procesul de formare intelectuală și umană a tinerelor generații, demonstrând astfel calitatea învățământului preuniversitar românesc”, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler Colegiului Național ,,Liviu Rebreanu”. Și un rol important l-au avut proiectele europene implementate în ultimii ani.

Mulțumim tuturor celor care, prin atitudinea lor, au făcut acest eveniment posibil. Elevii, profesorii (de la fiecare nivel de învățământ), personalul didactic auxiliar, personalul nedidactic, părinții”, se precizează pe pagina de Facebook a Colegiului Național ,,Liviu Rebreanu”. 

Distincția a fost înmânată de președintele Klaus Iohannis directorului Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, Monica Halaszi.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Felicitări CNLR ! Felicitări dascălilor și copiilor minunați care în ciuda atâtor dificultăți ale sistemului educativ românesc, țin ștacheta calității la un înalt nivel ! Cu siguranță, meritați din plin această distincție acordată în urma unei analize a unui sistem complex de indicatori și rezultate concrete ale instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: