10.6 C
Bistrița
sâmbătă, mai 18, 2024

FOTO/VIDEO – Alternosfera, concert electrizant în Soho: „Cel mai tare concert al anului la Bistrița. Visceral, profund, fără cusur”

Explozie de energie, ieri seară, în Soho Music Hall: Zeci de tineri au urmărit cu sufletul la gură concertul Alternosfera – dansând, cântându-le versurile sau bucurându-se de muzica interpretată impecabil de muzicienii din Republica Moldova.

A fost plin, ieri seară, în Soho Music Hall. Muzicienii de la Alternosfera au făcut un spectacol senzațional, în fața unui public care s-a bucurat până în măduva oaselor de prezența lor.

După Bonjour Madame și Imnuri de războiAlternosfera  a lansat și la Bistrița ARITMII – cel de al treilea single care va fi inclus pe viitorul album al trupei.

Prestaţia muzicienilor de la Alternosfera s-a dovedit și în Soho impecabilă. 

I-am urmărit așa, cumva încremenit, și n-am găsit nimic de reproșat. S-a simțit de la o poștă că sunt profesioniști. Și m-am bucurat că au avut și la Bistrița publicul pe care îl merită, copiii știau versurile pe de rost, țopăiau pe-acolo cu atâta bucurie, i-au strigat, le-au cerut piese preferate… Realmente ne-am bucurat de o atmosferă electrizantă, cu muzică faină, autentică, viscerală, cu versuri ca lumea, nesuperficiale…

Mi se pare că e cea mai bună trupă de rock alternativ românească, la ora asta. Aș zice că ăsta e cel mai tare concert al anului din Soho și din Bistrița. Mai tare decât Iris sau Zdob și Zdub. Pur și simplu cel mai tare…”, ne-a mărturisit unul dintre tinerii prezenți la concert. 

De-a lungul timpului, trupa a susţinut sute de concerte în România şi Republica Moldova. A lansat până în prezent 6 albume și un EP. Printre cele mai cunoscute hituri: Orașul 511, Wamintirile, Ploile nu vin, Flori de mai, Închisoarea albă, Două Eve, Mută, Haosoleum, Lucis, Epizodia, Fântânile, Bonjour Madame, Imnuri de război…

Din Alternosfera fac parte Marcel Bostan (voce, clape), Marin Nicoară (chitară), Sergiu Aladin (chitară), Dumitru Costin (bass) și Nick Russu (tobe).

Nu ratați concertul din această seară, în Soho Music Hall: Fără Zahăr & Țapinarii.

Se anunță „un spectacol de folk alternativ plin de umor sănătos şi de moravuri. Plus un final cu toţi artiştii pe scenă, atât de frumos şi de gălăgios încât nu se va mai înţelege om cu om. 2 în 1 / detergent şi balsam / bucureşteni vs români / tusea şi junghiul.

Mulţumim, scuzaţi deranjul!”, au transmis artiștii.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.