11.5 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

FOTO/VIDEO – Finala cititorilor de cursă lungă, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”. Cea mai iubită carte pentru finaliștii din Bistrița

Zeci de liceeni din Bistrița s-au înscris în concursul organizat de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița – „Provocarea scriitorilor români: Fii în cărți!”. Doar 17 au participat la finala competiției ieri, în clubul CoșbBook.

Adolescenții au încercat să-și convingă colegii de ce merită să citească una dintre cele cinci cărți din bibliografia competiției. Liceenii au avut de citit, din iunie până acum, cinci cărți scrise de scriitori români contemporani:

Miezul inimii de Ioana Nicolaie a fost aleasă și prezentată de 6 dintre finaliști. Alexandra Floroaie, elevă la Liceul „Tudor Jarda” a admis că nu era prea atrasă de scriitorii români. „Dar cartea scrisă de Ioana Nicolaie -din Sângeorz Băi, ca și mine! – mi-a deschis practic ușile spre literatura română de azi. Vreau să citesc toate cărțile scrise de Ioana Nicolaie! De fapt sunt vecină cu fratele ei! Iar bunica mi-a povestit multe despre familia ei…

Pe locul doi între preferințele cititorilor s-a numărat volumul de povestiri Gene dominante de Ștefania Mihalache. 

Pentru ca prezentările să fie cât mai captivante, finaliștii s-au machiat și costumat în personajele din cărți. Una dintre concurente a „construit” o oaie, pentru a-și susține volumul preferat – Constantin. Altă concurentă a compus o melodie inspirată de Miezul Inimii. Altele au construit mici scenete de teatru pe marginea cărților.  

Marele premiu pus la bătaie (o tabletă) a ajuns la Ariana Mihalca. Eleva Liceului de muzică „Tudor Jarda” a impresionat cu un poem inspirat de volumul Gene dominante de Ștefania Mihalache.

Oamenii nu se schimbă așa de mult cum ne-am putea închipui. Ei moștenesc și transmit mai departe experiențe tulburi, comportamente, trăsături de familie, „gene dominante”. Nimeni nu e singur !”

Cartea a fost ușor de citit. Cel mai mult mi-a plăcut felul în care autoarea a descris etapele vieții unei femei, pe parcursul mai multor generații. Mi-a formulat o nouă perspectivă asupra sexului opus”, a admis Ionuț Guzu de la Colegiul „Liviu Rebreanu”.

Adolescentul s-a declarat un cititor împătimit, reușind să citească 61 de cărți în acest an. „Pentru anul viitor mi-am propus să ajung la 70…”, a promis Ionuț Guzu. 

Celelalte premii acordate în concursul organizat de Biblioteca Județeană „George Coșbuc”: 

Premiul I: Bodriheic Doriana, Isaiu Estera, Linul Elena

Premiul II: Pintea Tabita, Aliana Rus, Flore Emanuela

Premiul III: Mora Ioana, Voica Johanna, Ionuț Guzu

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.