9.4 C
Bistrița
vineri, mai 1, 2026

FOTO: Copiii de la Grădinița „Rază de Soare” din Bistrița, la prima lecție despre colectarea selectivă a deșeurilor

Copiii de la Grădinița „Rază de Soare” din Bistrița au avut parte de o activitate interactivă. Au învățat cum se colectează separat corect deșeurile reciclabile.

Având în vedere importanța educației în dezvoltarea unui comportament sustenabil și prietenos cu natura în rândul copiilor, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud continua parteneriatele cu instituțiile de învățământ din județ. Instituția speră astfel să formeze – de la o vârstă cât  mai timpurie – deprinderi sănătoase referitoare la gestionarea deșeurilor.

Copiii de la Grădinița „Rază de Soare” din Bistrița au participat la prima lor lecție despre colectarea selectivă a deșeurilor. S-au bucurat să le pună pe toate la locul lor într-o activitate interactivă în care ei au ales deșeurile și apoi le-au pus pe fiecare în pubela
potrivită.

În ultimii doi ani, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a derulat parteneriate educaționale cu 60 de instituții școlare din județul nostru. Atât prin concursul școlar „Reciclezi pentru viitorul tău”, cât și prin prezentări și activități practice derulate în programul „Școala Verde”.

Vom continua și în 2024 campania de informare și conștientizare derulată în școlile și grădinițele din județ alături de partenerii noștri Greenpoint Management, Fepra, Financiar Recycling, Clean Recycle și Eco Synergy”, a transmis ADI Deșeuri BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: