10.1 C
Bistrița
duminică, aprilie 12, 2026

Aquabis: Se întrerupe apa potabilă azi, în zona centrală din Năsăud și Dumitra

În vederea efectuării unor lucrări de remediere a unei avarii apărute   pe rețeaua de distribuție a apei, Aquabis anunță întreruperea furnizării apei potabile, azi 29 ianuarie 2024, între orele 10.00 – 14.00 (estimativ) în orașul NĂSĂUD, pe Bulevardul Grănicerilor. Va fi afectată zona de la Policlinică până în zona centrală, inclusiv  Piața Unirii.

Pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță la Rezervorul de acumulare a apei din DUMITRA, astăzi, 29 ianuarie 2024, în intervalul orar 13.00 -16.00 (estimativ), se va sista furnizarea apei potabile TOTAL.

Marți, 30 ianuarie 2024, Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Bistrița efectuează lucrări de mentenanță pe Rețeaua Electrică în zona Săsarm – Chiuza.

Din acest motiv Stațiile de Pompare a apei potabile din zonă nu vor putea funcționa.  

Abonații Aquabis din Săsarm, Chiuza și Piatra vor resimți LIPSĂ PRESIUNE și chiar LIPSĂ APĂ în zonele mai înalte de consum, marți, 30 Ianuarie 2024 , în intervalul orar 12.00 – 19.00”, precizează Aquabis.

Tot marți, 30 ianuarie 2024, între orele 10.00 – 14.00 , se va sista TOTAL  furnizarea apei potabile în MINTIU. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări impuse pe rețeaua de distribuție a apei.

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.

Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

AQUABIS îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: