9.6 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

CNI reia demersurile pentru centrul de înot de la Bistrița, din Wonderland: caută firmă pentru studiul de fezabilitate

Compania Națională de Investiții a demarat licitația pentru identificarea unei firme care să realizeze studiul de fezabilitate pentru centrul de înot din Wonderland. Deși obiectivul va fi materializat abia în următorii ani, primarul Ioan Turc deja numește Bistrița „centrul național olimpic de natație”

Compania Națională de Investiții reia investițiile pentru centrul de înot de la Bistrița, ce ar urma să fie amenajat în zona Wonderland. Deocamdată CNI este abia în faza studiilor de fezabilitate, căutând o firmă specializată care să întocmească documentația.

Deși mai este cale lungă până când obiectivul va fi finalizat, primarul Ioan Turc deja numește Bistrița „centru național de natație”: „Bistrița va deveni centru național olimpic de natație! O bijuterie arhitecturală va fi ridicată pe un vechi amplasament din zona Cocoș”, preciza pe Facebook, edilul.

Practic, centrul de natație ar urma să fie amenajat pe amplasamentul proiectului lui Ovidiu Crețu, care voia acolo un aquapark. Culmea, lucrările la acest proiect au debutat și au fost abandonate, iar acum, primarul Ioan Turc vrea să se folosească de fundația și scheletul proiectului moștenit de la Ovidiu Crețu.

Proiectul prevede două clădiri, una pentru competiții, care ar urma să cuprindă un bazin de înot olimpic pentru competiții de înot și polo pe apă, instalații automatizate de alimentare/evacuare și filtrare a apei, gradene pentru spectatori, vestiare, grupuri sanitare, saune, garderobă, dușuri, sală kinetoterapie, bazin de recuperare cu hidromasaj și sală de fitness, o sală de mese, sală de ședințe, bufet, birouri, încăpere media și un cabinet medical.

O altă clădire dedicată antrenamentelor și agrementului ar urma să fie realizată pe scheletul vechii investiții, după ce fundațiile vor fi expertizate tehnic, și ar urma să includă: un bazin semiolimpic pentru copii, bazin semiolimpic pentru antrenamente, instalații automatizate de alimentare/evacuare și filtrare a apei, gradene, vestiare, sală de conferințe pentru minim 300 de persoane, spații de cazare cu minim 5 camere, o parcare cu minim 300 de locuri și panouri fotovoltaice.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Aceasta BIJUTERIE cum e numita a fost ceruta insistent de ECOLOGISTI prin mine cu ocazia dezbaterilor pe bugete din anii trecuti.Au fost depuse cereri si amendamente scrise la Primarie pe acest subiect.
    Martori imi sunt consilierii din acea vreme dar si stenogramele de sedinte.
    Iata de ce este buna implicarea civica, chiar mai tarziu decat niciodata una cate una apare din cele initiate si cerute de altii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.