27.6 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 20, 2026

Primarul de la Chiochiș Vasile Silași părăsește PNL și se alătură PSD! Sever Mureșan intră în PMP

Cu fix două luni înainte de alegerile locale primarii în exercițiu continuă să schimbe taberele. Primarul comunei Chiochiș Vasile Silași pleacă din PNL și se înscrie în Partidul Social Democrat, pe listele căruia va candida la alegerile locale. Schimbări sunt și la Telciu, unde Sever Mureșan care n-a mai fost susținut de PSD pentru un nou mandat va candida pe listele PMP.

Încă de săptămâna trecut a circulat un zvon potrivit căruia primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași părăsește PNL și se înscrie în PSD. La vremea respectivă, nici primarul Vasile Silași și nici președintele PSD Bistrița, Daniel Suciu nu au dorit să confirme sau să infirme informația.

Se pare totuși că s-a ajuns la un numitor comun, iar Vasile Silași lasă PNL pentru PSD. Informația a fost confirmată de primar, pentru Bistrițeanul.ro.

Schimbări au avut loc și la Telciu, unde primarul Sever Mureșan nu a mai avut sprijinul PSD pentru un nou mandat. Acesta spunea săptămâna trecută pentru Bistrițeanul.ro că va candida, însă nu știa sub ce formă: ca independent sau susținut de un partid. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

Locale2024 –Telciu – PSD renunță la primarul Sever Mureșan, care nu renunță la candidatură! Candidați au și PNL și AUR

Surse politice spun că acesta a intrat în barca PMP, care deja pierduse un primar, pe Dumitru Lucian Tarniță de la Cetate, care a spus adio PMP și s-a înscris în PSD, cu care va merge la alegerile locale din iunie.

 

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: