14 C
Bistrița
sâmbătă, mai 16, 2026

În PREMIERĂ, la Bistrița, show de stunt riding, cu ocazia deschiderii sezonul moto 2024

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10:00, în poligonul de pe strada Grănicerilor va avea loc evenimentul „Fii motociclist pentru o zi!”. Cu această ocazie se dă și start-ul sezonului moto 2024, iar, în premieră în Bistrița, va avea loc un show de stunt riding al băieților de la K Team din Ungaria.

Băieții de la Trust MC Bistrița împreună cu Iron Fist MC Bistrița, organizează, la finalul lunii, în poligonul de pe strada Grănicerilor, evenimentul „Fii motociclist pentru o zi”, care are ca scop promovarea culturii moto și a stilului de viață asociat motocicletelor și bikerilor.

În cadrul evenimentului, va fi marcată și deschiderea sezonului moto 2024 cu tradiționalul marș moto pe străzile orașului, dar și cu prezentări de motociclete electrice de la 070, motociclete, scutere și ATV-uri de la Mvmotors, standuri cu produse și accesorii reprezentative acestui domeniu de la Tito Atelier și Na.

Pe parcursul evenimentului, participanții, peste 14 ani, vor putea să „dea o tură cu motorul” ca pasageri, iar cei sub 14 ani vor fi plimbați de instructori moto cu care suntem parteneri”, explică organizatorii.

În premieră, la Bistrița, va avea loc un show de stunt riding (sport extrem pe două roți ce presupune mișcări acrobatice și de îndemânare cu motocicleta) al băieților de la K Team din Ungaria, dar și o tombolă unde se pune la bătaie o școlarizare moto/auto gratuită din partea JRX Drive și un ITP moto gratuit de la ILSO Autotest.

După terminarea programului în aer liber, participanții sunt așteptați la Soho Music Hall unde va avea loc un super concert al trupei Altar.

Trust MC Bistrița dorește să dezvolte acest eveniment de la an la an și să pună bazele unei comunități moto bistrițene bazate pe prietenie și respect. Așadar, vă așteptăm, cu mic cu mare, pe data de 27 aprilie 2024 să ne cunoaștem și să arătăm de ce ne plac nouă așa de mult motocicletele„, mai spun aceștia.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...