Mai binele este dușmanul binelui, îmi spunea câteodată mama Maria, îndemnându-mă să mă mulțumesc cu puțin. Că doară poți face rai din ce ai și asta știu mulți dintre cei cuminți.
Noi, oamenii, ne dorim de multe ori lucruri necuvenite. Suntem deseori purtați de mode, de standarde și de alinierea la nivelul altora care au sau sunt mai mult decât noi atunci când ne configurăm planurile.
Tensiunea dintre ce ai și ce ai fi putut avea sau ce ai fi vrut să ai este tensiunea dintre bine și mai bine. Iar dacă acestea două intră în război omul intră în tulburare și nevoroză. Are ceva, dar vrea mai mult. Îi este bine, dar vrea să îi fie și mai bine, foarte bine, excelent. Se chinuiește, nu doarme, nu mai știe ce să facă să se autodepășească, uitând că îi era, pur și simplu, bine.
Și uite așa – mai binele devine dușmanul binelui, iar până la urmă chiar al omului care se lasă frământat de el.
Mama a fost o someșancă înțeleptă. Sufletul ei drag nu s-a hrănit din multe cărți, ci mai degrabă dintr-o observare atentă a lumii întregi și din interpretarea acesteia înțelegătoare. Icoană a vieții noastre, mereu preocupată să își crească bine copiii și să le netezească drumul în viață, ne-a dat nouă, celor patru frați, sfaturi bune și vorbe de duh. Care, pe rând, s-au ridicat în înțelesuri în noi atunci când am avut nevoie de ele. Iar vorba aceasta rămâne una de bază: Mai binele este dușmanul binelui…
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
