9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Laboratorul SCJU Bistrița va deveni unul dintre cele mai moderne din această parte a țării

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat astăzi că laboratorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița va deveni unul dintre cele mai moderne din această parte a țării. Acesta va fi complet automatizat și robotizat, ceea ce înseamnă înjumătățirea timpului în care se dau rezultatele analizelor.


”Vestea bună este legată de finanțarea de către Ministerul Sănătății pentru laboratorul acestui spital, care va deveni unul dintre cele mai moderne din această parte a țării.

Am fost acum să vizitez actuala structură a laboratorului care se poate reamenaja, așa cum s-a întâmplat în alte orașe, unde există spitale județene mari. Laboratorul integrat și complet automatizat va deveni realitate în scurt timp pentru că Ministerul Sănătății a aprobat finanțarea integrală a acestei investiții și sper ca pacienții de aici din județ și nu numai să beneficieze de analize de cea mai bună calitate”, a explicat ministrul Alexandru Rafila.

Gabriel Lazany, managerul SCJU Bistrița, a precizat că finanțarea pentru laborator se ridică la aproximativ 2 milioane de euro.

Va fi complet automatizat, robotizat. Ce înseamnă asta pentru noi, pentru pacienți? În primul rând înjumătățirea timpului în care se dau rezultatele analizelor. Dacă în momentul de față actualele analizoare reușesc să dea rezultatele în 2-3 ore, pe noul sistem automatizat răspunsul va fi într-o oră și jumătate.

Acest lucru înseamnă timpi mai scurți de așteptare în UPU, înseamnă intervenție mai promptă pe tratamentul pacientului. Plus că reușim să dublăm capacitatea de analize realizate a laboratorului”, a declarat managerul SCJU Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: