18.7 C
Bistrița
vineri, august 28, 2026

Nu ai bicicletă și-ai vrea să te plimbi prin stațiunea Sângeorz-Băi pe două roți? Primăria pune la dispoziție biciclete gratuit

Cei care vor să se plimbe prin stațiunea Sângeorz-Băi pe două roți și nu au o bicicletă pot profita de bicicletele puse la dispoziție de primărie. Acestea pot fi folosite gratuit, timp de o oră, iar apoi se plătește 10 lei pe oră.

60 de biciclete au fost achiziționate la finalul anului 2022, cu ajutorul fondurilor europene. Acum sistemul de „bike sharing” este funcțional, iar cei care vor să se plimbe pe două roți prin Sângeorz-Băi o pot face, folosind un card pus la dispoziție de primărie.

Bicicletele pot fi folosite gratuit timp de o oră, iar apoi se plătește câte 10 lei pentru fiecare oră în care este folosită.

Regulile de folosire a bicicletelor, precum și detalii despre obținerea cardului cu care se pot folosi pot fi găsite pe sangeorzbike.ro. Tot acolo e disponibilă și o hartă, care arată câte biciclete mai sunt disponibile în fiecare din cele 4 stații amenajate de autoritățile locale.

Cei care au probleme cu ridicarea unei biciclete din rastel au la dispoziție inclusiv un call center care-i va îndruma.

„Bicicletele achiziționate prin cele două proiect implementate în orașul nostru care pun accentul pe o mobilitate bazată pe mersul pe jos, utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare, precum și utilizarea transportului public de înaltă calitate și eficiență sunt funcționale”, transmite Primăria Sângeorz-Băi.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: