18.5 C
Bistrița
marți, iulie 29, 2025

Ambasadoarea SUA Kathleen Kavalec și soțul său au luat la pas Via Transilvanica: „Este o adevărată comoară!”

Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA, ambasadoarea Kathleen Kavalec alături de soțul său au parcurs preț de trei zile o porțiune a traseului de drumeții Via Transilvanica. Cuplul ar fi optat pentru pensiuni tradiționale și bucătăria locală.

Cei doi au vizitat mai multe situri culturale și istorice, castele, biserici fortificate de pe traseul de 1.400 de kilometri care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin.

„Mă bucur să văd că Via Transilvanica atrage tot mai multă atenție, atât în țară, cât și în străinătate. Felicitările mele vizionarilor și voluntarilor care au făcut posibil acest lucru. Via Transilvanica este o adevărată comoară, atât pentru români, cât și pentru vizitatorii străini interesați să descopere toate frumusețile pe care România le are de oferit”, a declarat ambasadoarea Kavalec.

Călătoria celor doi a început lângă Sighișoara și a continuat prin Criș, Malâncrăv, Nou Săsesc, Copșa Mare, Biertan, Richiș și, în final, Nemșa.

Cei doi au stat de vorbă cu locuitori și experți locali care și-au împărtășit istoria și obiceiurile. Au avut ocazia, de asemenea, să observe un urs. Cuplul și-a planificat excursia folosind ghidul și aplicația Via Transilvanica.

Foto: Ambasada SUA

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. In sfarsit,incepe sa-si arate valoarea ,acest minunat proiect de tara! Felicitari si la mai mare! Pe cand si o plimbare a unui parlamentar sau presedinte de la noi…….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Rombis, Amicii Building, Iproeb

Clinica Sanovil angajează Asistent Medical Generalist, Fiziokinetoterapeut, Infirmieră și personal Întreținere Tehnic. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Rombis, IPROEB, Aquabis, GB Instaplan și Amicii Building. Oferta completă, mai jos:

ULTIMELE ZILE CU 10% AVANTAJ CLIENT LA ROȚI COMPLETE DE IARNĂ MERCEDES‑BENZ!

Sunt ultimele zile cu 10% AVANTAJ CLIENT la roți complete de iarnă Mercedes-Benz! Profită acum de această ofertă limitată!

DE NERATAT: Descoperă secretele pizzei perfecte de la maestrul Chef Toderaș Mircea, într-un show culinar marca Colina Restaurant & Events din Unirea!

Vrei să înveți să pregătești cea mai bună pizza din viața ta, cu care să-i răsfeți...