15 C
Bistrița
vineri, iulie 31, 2026

FOTO – VIDEO: Procesiunea Bucuriei, pe străzile Bistriței

Cei peste 1000 de tineri și preoți, veniți în orașul nostru, din cinci județe, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, au participat în această seară la Procesiunea Bucuriei, pe străzile Bistriței.

În această seară, de la ora 19.00, pe străzile Bistriței a avut loc Procesiunea Bucuriei, concepută ca o sărbătoare a comuniunii în Hristos în care participanții au cântat pricesne și au intonat cântece patriotice.

Cei peste 1000 de tineri și preoți, veniți în orașul nostru, din cinci județe, au pornit din fața Bisericii de la Big și au urmat traseul str. Gării, Bulevardul Republicii, Piața Unirii (Protopopiatul Ortodox Bistrița), str. General Grigore Bălan, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Procesiunea a marcat comuniunea celor prezenți în rugăciune, în gândire și mărturisire, fiind un manifest al identității creștine în cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși.

Mâine dimineață, de la ora 9.30, este programată Sfânta Liturghie, oficiată de către Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, pe scena amplasată în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

De la ora 13.00 are loc festivitatea de încheiere a evenimentului, în Sala Polivalentă de lângă parc.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: