15.7 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

Profesorul de sport de la Școala Generală nr. 4, acuzat de purtare abuzivă, a fost suspendat pe perioada cercetărilor

Profesorul de sport de la Școala Generală nr. 4, cercetat penal pentru purtare abuzivă, a fost suspendat de la clasele cu care face Educație Fizică, pe perioada cercetărilor. Acesta nu va mai avea voie să desfășoare activități didactice cu elevii, în interiorul școlii.

Părinții de la Școala Generală nr. 4, care-l acuză pe profesorul de sport U.M. că le-a terorizat copiii de anul școlar trecut și până acum, pot răsufla ușurați.

Acesta a fost suspendat pe perioada cercetărilor și nu are voie să desfășoare activități didactice cu elevii din unitatea de învățământ respectivă. Informația a fost confirmată pentru Bistrițeanul.ro de directoarea școlii, Daniela Danea.

Se pare că în cursul zilei de ieri și inspectorul școlar general Cristian Nicula a avut o discuție cu profesorul în cauză, iar cercetările polițiștilor au mers în paralel cu o anchetă desfășurată la nivelul Școlii Generale nr. 4.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a început o cercetare penală în acest caz luni pentru purtare abuzivă, după ce doi părinți ai unor copii care frecventează școala au depus plângeri penale împotriva profesorului.

Totul a început după ce mai mulți părinți au sesizat conducerea școlii și Inspectoratul Școlar Județean cu privire la faptul că profesorul U.M. ar agresa fizic și verbal copiii care fac sport cu el.

„Domnul profesor de sport U.M., în cadrul orelor de sport are un comportament neadecvat asupra elevilor. Acesta îi lovește peste față cu palma, îi lovește peste spate, peste fund și le adresează cuvinte jignitoare, pe motiv că nu execută corect exercițiile fizice. Am încercat să luăm legătura cu acesta, iar acesta ne-a spus citez: „mă doare undeva, nu puteți să îmi faceți nimic, pentru că sunt titular pe post”. Am decis să transmit această sesizare în conformitate cu drepturile și responsabilitățile prevăzute de legislația în vigoare, în domeniul educației și cu scopul de a contribui asupra comportamentului profesorului”, se arată în sesizarea părinților.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Profesor de sport de la Generală nr. 4 – acuzat de părinții elevilor că-i lovește și jignește continuu pe copii

A intrat pe fir Poliția în cazul profesorului de la Generala nr. 4! Acesta este cercetat penal pentru purtare abuzivă

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...