5 C
Bistrița
marți, martie 24, 2026

Ioan Turc: Dacă ajung în Parlament voi schimba Legea Electorală să se renumere din oficiu diferențele de până în 1 %

Primarul Ioan Turc a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că dacă va ajunge în Parlament, prima sa inițiativă legislativă va ține de modificarea Legii Electorale, mai exact să se renumere din oficiu diferențele de până în 1 %.

Dacă voi merge în Parlament, prima mea inițiativă legislativă va ține de modificarea Legii Electorale în așa fel încât la procente derizorii, de până în 1 %, renumărarea să se facă din oficiu.

Dacă s-ar fi renumărat la Bistrița, lucrurile ar fi stat astăzi altfel. Dar PSD s-a opus cu îndârjire renumărării voturilor. Și să nu uităm faptul că domnul Gabriel Lazany i-a făcut plângere penală doamnei Reghina Berari (președinta Biroului Electoral Municipal) atunci când aceasta a solicitat renumărarea din oficiu„, a explicat Ioan Turc.

Noul primar al Bistriței, Gabriel Lazany, va depune jurământul în 22 octombrie, data la care se încheie mandatul actualului primar Ioan Turc.

Acesta deschide lista PNL BN la Senat, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi / șoferițe de autobuz. NOI locuri de muncă, la BistriVet, Crama Jelna, Tinu House Art

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi sau șoferițe de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....