Ai, n-ai – dai, este o vorbă simplă, tot mai des rostită de oamenii aflați în nevoie.
Poate credeți că o să vă vorbesc aici despre impozite, taxe și alte cele cerute de administrația locală sau de administrația statului.
Este evidentă valoarea acestei vorbe în aceste domenii. Pentru că multe dintre aceste datorii s-au înrădăcinat atât de adânc în viața fiecărui cetățean, încât nici nu le mai cunoaștem originile. Când ești trecut în baza de date și îți vine acasă scrisoarea, ai bani, nu ai – trebuie să dai. Pentru că, altfel, ești exclus din comunitate.
Dar nu acesta este obiectul reflecției noastre de astăzi. O să vă vorbesc despre un lucru mult mai prețiost decât banii: timpul vieții noastre.
„Ai timp, n-ai timp, dai din timpul tău unor instituții care par sortite să ne macine timpul vieții.” Zboară hârtiile între instituțiile noastre ca frunzele în zilele de toamnă, când se scutură copacii.
Fiecare cetățean are în buzunar câte o hârtie, două, trei: de la sănătate, de la asistență socială, de la APIA, de la bancă, de la tribunal. Nimeni nu poate da un telefon; nu există interconectare instituțională suficient de bine pusă la punct încât digitalizarea promisă să aibă sens și eficiență în viața cetățeanului. Toate procedurile de simplificare inventate au complicat și mai mult relația individului cu instituțiile.
Într-o vreme, s-a dat o ordonanță care permitea hârtiilor să nu mai poarte ștampilă. Este încă valabilă, dar dacă încerci să mergi cu o hârtie fără ștampilă dintr-o instituție în alta, pare că lipsește o decorațiune esențială.
Timpul vieții noastre este cea mai prețioasă valoare pe care o avem. Este bine și de dorit ca tot mai mulți oameni care lucrează în instituții menite să slujească cetățeanul să înțeleagă acest lucru. Nu le cerem mult: doar să ne cruțe timpul și să fie amabili.
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
Plătim lunar, anual, „oameni”, cu salarii imense și privilegii pe măsura, de ce ?, pentru a promova și legifera legi, reglementari care sa simplifice viata unei multimi de oameni. ce rezulta ?, nu-i doare nici în fund, teec lunile, vin privilegiile, totul pentru „ei” funcționează perfect, oamenii, parcă orbitor, se izbesc se uși și documente care pentru ei „nu are trebuie să existe”, arunci, nici „șobolanii ” cu salarii imense și privilegii pe măsura, nu ar trebui sa mai existe, sunt „o cantitatea inutilă ” și o căpușa care „suge inutil”, sume imense de bani „inutil”. cine poate actiona, NOI, când vin „inutilii candidați ” sa ceara VOTUL. promiți sa desființezi masa de inutili ? dacă da, bine, dacă nu !, te angajezi să-ți „dai demisia din parlament ” ?. Avem o democrație care NU REPREZINTĂ, nimic” decât o sursă de venituri grase și privilegii inutile pentru o gașcă de borfași !.