20.3 C
Bistrița
duminică, iulie 27, 2025

De la ofițer la inspector șef: parcursul colonelului Simion Cristian Bucur, care a primit astăzi oficial comanda ISU Bistrița

Începând cu data de 20 decembrie 2024, colonelul Simion Cristian Bucur ocupă funcția de inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița, după ce a asigurat interimatul timp de 10 luni. Astăzi a avut loc ceremonia de predare-primire a comenzii unității și a drapelului de luptă al inspectoratului.

Colonelul Simion Cristian Bucur este absolvent al Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București (promoția 2006). Și-a dedicat cariera managementului situațiilor de urgență și siguranței comunității.

După absolvire, și-a început activitatea ca Ofițer III la Detașamentul de Pompieri Bistrița, fiind implicat în coordonarea intervențiilor operative. Ulterior, a activat în cadrul Inspecției de Prevenire, unde a contribuit la educarea și pregătirea populației pentru situații de urgență.

Începând cu anul 2012, a deținut funcții în Compartimentul Management Stări Excepționale, iar din 2016 a fost numit Împuternicit Adjunct Șef Centru Operațional, coordonând situațiile de urgență la nivel județean.

Un moment important al carierei sale a fost promovarea în funcția de Șef Inspecție de Prevenire la ISU Bistrița-Năsăud, pe care a ocupat-o între anii 2017 și 2023. În această perioadă, s-a remarcat prin inițiative de prevenire a incendiilor și creșterea nivelului de siguranță publică.

În martie 2023, a fost numit împuternicit prim adjunct al inspectorului șef, iar din martie 2024, a preluat atribuțiile de inspector șef, inițial prin împuternicire și ulterior prin promovarea concursului organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

DE NERATAT: Descoperă secretele pizzei perfecte de la maestrul Chef Toderaș Mircea, într-un show culinar marca Colina Restaurant & Events din Unirea!

Vrei să înveți să pregătești cea mai bună pizza din viața ta, cu care să-i răsfeți...

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan: Super reducere la schimbul complet al plăcuțelor de frână, pentru modelele Škoda fabricate între anii 2018 și 2020.

BISTRIȚA, zona Subcetate: Apartamente la 82.000 Euro inclusiv TVA, în Ansamblul Rezidențial Valea Românească

Primul bloc din Ansamblul Rezidențial Valea Românească, din zona Subcetate, lângă magazinul Penny, este gata! Cele...