18.4 C
Bistrița
luni, august 3, 2026

FOTO/VIDEO Zăpadă, adrenalină și rock la Serbările Zăpezii! De la 3 la 76 de ani, toți campioni

Astăzi Pârtia Cocoș a găzduit Serbările Zăpezii. Nu mai puțin de 122 de bistrițeni s-au înscris la concursurile de schi, snowboard și biciclete. 78 dintre concurenți, de la 3 la 76 de ani, au reușit și să urce pe podium.

Serbările Zăpezii au început încă de dimineață, cu înscrierile doritorilor pentru concursurile de schi, snowboard și biciclete. Au fost înregistrați 122 de participanți în total, cu vârste cuprinse între 3 și 76 de ani. Cei mai mulți s-au înscris la concursul de schi. Odată probele desfășurate, atât participanții, cât și ceilalți prezenți pe pârtie au așteptat cu sufletul la gură premierea.

Așteptarea a luat sfârșit în jurul orei 15:30, când 78 dintre cei 122 de participanți la cele trei concursuri au obținut locul întâi, doi sau trei la categoria  de vârstă a fiecăruia. Bucuria a fost și mai mare în rândul copiilor, care au avut șansa să urce pe podium.

Ultimul care a urcat pe podium a fost Crișan Radu, care, la vârsta de 76 de ani, a obținut locul 2 la concursul de schi. Premiile au constat într-o cupă, o diplomă și un voucher care le permite bistrițenilor să se bucure de zăpada de pe Cocoș o zi.

După premiere, distracția nu s-a terminat. Toți bistrițenii prezenți pe pârtie s-au bucurat de un concert de rock susținut de trupele Riviera și Black Out.

Toți concurenții care au participat la concursurile organizate astăzi au intrat automat într-o tombolă, care a avut drept marele premiu 1000 de lei. Norocosul a fost Eduard Tocianiuc.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...