7.5 C
Bistrița
luni, mai 4, 2026

Cărțile de identitate electronice se vor elibera în aproximativ 3 luni și în Bistrița-Năsăud

Primele cărți de identitate electronice au fost emise în județul Cluj, în data de 20 martie, urmând ca în următoarele luni să fie disponibile în toată țara, prin serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor. Acestea se vor elibera în aproximativ 3 luni și în Bistrița-Năsăud. Noile buletine cu cip au dimensiunea unui card bancar și conțin elemente avansate de securitate.

Proiectul pilot, derulat de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, a debutat în județul Cluj, iar în aproximativ două luni, buletinele electronice vor fi disponibile și în București, apoi în întreaga țară.

Se estimează că în aproximativ 3 luni cărțile de identitate electronice vor putea fi eliberate și în județul nostru, conform informațiilor furnizate pentru Bistrițeanul.ro de reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în a cărui subordine se află Serviciul Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor al judeţului Bistriţa-Năsăud.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, din 2 iunie 2025, vor putea obține cartea electronică de identitate și copiii sub 14 ani.

„În cazul acestora, CEI va fi utilizat ca document de călătorie, precum și pentru stabilirea identității în cadrul unor proceduri administrative (o soluție mai eficientă decât utilizarea certificatului de naștere).

Începând cu 20 mai 2025, se vor elibera și Cărți de Identitate Simple (CIS), care nu conțin suport electronic de stocare”, se arată în document.

Printre principalele beneficii ale cărții de identitate electronice se numără dimensiunea standardizată, similară cardurilor bancare, elementele de securitate, care asigură protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate, posibilitatea utilizării ca document de călătorie și accesul la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică.

„În formatul tipărit, datele înscrise pe noile buletine sunt: nume, prenume, cetățenie, data nașterii, sex, imaginea facială, CNP, semnătura olografă. În format electronic, vor fi prezente toate datele tipărite, la care se adaugă prenumele părinților, domiciliul, impresiunile papilare a două degete ale titularului și certificate digitale pentru autentificare sau semnătură electronică”, se mai explică în document.

Eliberarea cărții electronice de identitate este gratuită pentru cetățeni, costurile fiind acoperite prin PNRR, până în iunie 2026.

Sursă foto Facebook MAI

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: