16.8 C
Bistrița
miercuri, august 26, 2026

A doua zi de Paște ne întâlnim în inima orașului și mâncăm împreună! De dragul copiilor cu autism îmbrăcăm ceva albastru

Mâine, bistrițenii sunt așteptați să ia masa împreună, alături de familie și prieteni, în inima orașului, la cea de-a doua ediție a cinei comunitare. Evenimentul se va desfășura după aceleași reguli ca ediția de la Crăciun: fiecare își aduce de acasă mâncarea, vesela și tacâmurile și-și decorează masa cum vrea! Singura diferență este că, de data aceasta, va exista un „dress code”: cei care participă sunt rugați să îmbrace ceva albastru, de dragul copiilor cu autism, a căror zi a fost sărbătorită luna aceasta.

Cu voie bună, mâncare gustoasă și băuturi după pofta inimii! Așa sunt așteptați mâine bistrițenii în inima orașului, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la cea de-a doua ediție e cinei comunitare.

Evenimentul este programat pentru a doua zi de Paște, ora de începere fiind 18:00. Cei care vor să participe la acest eveniment inedit vor avea la dispoziție mese, pe care le vor putea decora după bunul plac și umple cu bunătățile preferate.

Pentru că luna aprilie este luna de conștientizare a autismului, ediția de mâine este destinată copiilor cu autism. Așadar, participanții sunt rugați să poarte ceva albastru sau să folosească un decor albastru pe masa festivă, de dragul copiilor și tinerilor cu tulburări din spectrul autism.

Aceștia vor participa și ei, alături de familii și terapeuți. Vor fi și urne, unde doritorii vor putea dona pentru susținerea terapiei copiilor cu autism.

Pentru a putea participa, trebuie să vă rezervați masa și numărul de locuri la numărul de telefon 0756130096.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: