16.6 C
Bistrița
joi, octombrie 23, 2025

PRO-VERB: Când vulpea ține predici, ai grijă de găini

Când vulpea ține predici, ai grijă de găini – spune o vorbă înțeleaptă care îndeamnă la prevedere atunci când discursul este viclean. Același lucru este valabil și în afara gospodăriei, în rândul animalelor: când lupul se lansează în discursuri, trebuie să fii atent și să numeri bine oile.

Mutată în câmpul uman, această înțelepciune ne spune că există discursuri și discursuri. Unele sunt formatoare și este bine să le asculți. După cum spunea mama: de omul bun cu vorbă bună, ca și de vremea bună, nu te saturi niciodată.

Sunt discursuri înțelepte, pilde transmise din generație în generație, care îți fac bine ca mireasma liliacului sau a florilor de tei.

Dar sunt și discursuri dintre cele menite doar să abată atenția de la realitate. Discursuri încărcate cu vorbe frumoase, de cele mai multe ori cu promisiuni care, de fapt, sunt doar masca unor interese meschine.

Pe oamenii care le practică îi numim demagogi sau, mai pe înțelesul poporului, mincinoși. Discursul este frumos, ca al vulpii sau ca al lupului. Dar găinile și oile rămân în aceeași relație cu animalul viclean și nu au niciun beneficiu de pe urma lui.

Așadar, trebuie să căutăm înrădăcinarea personalității celui care ne vorbește. Și, mai apoi, legătura pe care vorbele lui o au cu faptele lui și cu realitatea.

Abia atunci vom putea judeca dacă predica, discursul sau îndemnul lui a fost unul corect sau unul viclean, menit doar să ne înșele și să ne umble la buzunare.

Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea

Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU este scriitor, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.