18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

FOTO Sustenabilitate și Joc: Ziua Mondială a Mediului a transformat Parcul Municipal într-un laborator eco interactiv

Astăzi, Parcul Municipal din Bistrița a prins viață cu mai multe activități dedicate Zilei Mondiale a Mediului, un eveniment organizat de Primăria Bistrița în colaborare cu asociații locale, școli și voluntari. Manifestarea a pus accentul pe reducerea poluării și reciclarea materialelor plastice, oferind o serie de ateliere educative, jocuri tematice și inovații menite să inspire o atitudine mai responsabilă față de mediul înconjurător.

Evenimentul, cu o tradiție de 25 de ani în Bistrița, a subliniat urgența acțiunii climatice, așa cum a menționat Liliana Coceșiu, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Bistrița:

„Când am început, efectele poluării și ale încălzirii globale nu se resimțeau așa cum se resimt astăzi, când aceste fenomene ne afectează direct viața. Chiar și cei mai sceptici pot observa aceste schimbări – oscilațiile de temperatură care nu mai corespund calendarului sunt un exemplu clar.”

Participanții, de la preșcolari la părinți, au avut parte de o varietate de activități captivante. Printre acestea s-au numărat:

* Atelierul de biodiversitate, susținut de biologul Ciprian Samoilă și dr. Doru Ruști, care a oferit perspective asupra bogăției naturii locale.

* Atelierul creativ de sustenabilitate, coordonat de Loredana Istrate, unde creativitatea s-a îmbinat cu principiile reutilizării.

* Atelierul cercetașilor bistrițeni și jocurile educative pregătite de Asociația „Tineri pentru Comunitate”, condusă de Cristina Hancea, care au transformat învățarea într-o aventură.

Unul dintre cele mai așteptate momente ale evenimentului a fost prezentarea robotului pentru colectarea selectivă a deșeurilor, o inovație remarcabilă realizată de elevii de la Clubul de Robotică “Atomic Bots” din cadrul Colegiului Național “Andrei Mureșanu”.

   

Picnic Sustenabil și Lecții Învățate prin Joc

În jurul orei 13:00, cei prezenți s-au bucurat de un picnic sustenabil, cu produse locale, promovând consumul responsabil și sprijinind producătorii din comunitate.

Deși Ziua Mondială a Mediului a coincis și cu Ziua Învățătorului – o zi liberă pentru unitățile de învățământ, care a redus numărul elevilor și cadrelor didactice prezente – evenimentul a rămas un punct de atracție, în special pentru preșcolari, elevii din ciclul primar și părinții acestora.

Evenimentul a inclus și un „troc de produse”, unde copiii au putut schimba jucării și obiecte nefolosite, promovând conceptul de reutilizare și reducerea risipei. De asemenea, un concurs de tip „quiz” despre eficiența energetică a testat cunoștințele participanților, oferind cadouri simbolice din materiale sustenabile, ca amintire a lecțiilor învățate.

 

 

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: